Primarul Adrian Anghelescu și consilierii locali și-au început, de azi, mandatul de patru ani

Primarul Adrian Anghelescu și consilierii locali și-au început, de azi, mandatul de patru ani

Consilierii locali ai Municipiului Giurgiu și primarul Adrian Anghelescu au fost învestiți azi în funcții, pentru următorii patru ani.

Rând pe rând au depus jurămintele de credință, toți cu speranța că nu îi vor dezamăgi pe cei care i-au ales și care au mari așteptări pentru anii ce vor urma.

Și aici, ca la Consiliul Județean, alături de primar și consilierii locali s-au aflat președintele PNL, Nicolae Ciucă, noul președinte al Consiliului Județean, Toma Petcu, secretarul de stat, Aneta Matei și parlamentarii PNL de Giurgiu.

Noua componență a Consiliului Local Giurgiu adună reprezentanți din patru partide politice: PNL, majoritar, PSD, AUR și USR.

Avem în Consiliul Local patru opinii diferite al doctrinelor și ale statutului, dar bănuiesc că niciun statut nu stă în calea bunăstării orașului nostru. În ceea ce privește Partidul Național Liberal, în ceea ce mă privește pe mine, n-o să fim reformatori ai majorărilor taxelor și impozitelor. Vom face tot ce putem, în anii grei  care vor veni, fiindcă cunoașteți cu toții cifrele economice, vă reamintesc că suntem aici, așa cum fost patru ani, după o continuitate  a dreptei reprezentative și la Consiliul Județean și la primărie, vom avea încă patru ani și sper din tot sufletul să continuăm ceea ce am început. Doamne ajută!” – Adrian Anghelescu, primar Municipiul Giurgiu

D-lul primar era un pic pesimist, vorbind despre o situație dificilă pe care trebuie să o gestionați împreună de aici înainte, dar eu nu sunt atât de pesimist, d-le primar. Am încredere că după ce ați dobândit experiență și cunoaștere în mandatul trecut, aveți în momentul de față toate premisele să puteți să asigurați coerența și continuitatea proiectelor pe care le-ați început, să vă asumați altele noi. De altfel, Giurgiu este aici aproape, în sudul Bucureștiului și cu adevărat merită să resimtă reverberația celui mai puternic pol economic din România.– Nicolae Ciucă – președinte PNL 

 

Consilierii locali ai Municipiului Giurgiu și primarul Adrian Anghelescu au fost învestiți azi în funcții, pentru următorii patru ani. Rând pe rând au depus jurămintele de credință, toți cu speranța…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/primarul-adrian-anghelescu-si-consilierii-locali-si-au-inceput-de-azi-mandatul-de-patru-ani/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 24 octombrie 2024 16:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.