Primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu ne vorbește despre ultimele proiecte realizate în localitate și despre cele ce sunt sau urmează a fi demarate în 2024 ( partea I-a)

Primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu ne vorbește despre ultimele proiecte realizate în localitate și despre cele ce sunt sau urmează a fi demarate în 2024 ( partea I-a)

                           Foto: Primăria comunei GHIMPAȚI

Două școli în satul Naipu și Valea Plopilor  pe fonduri europene, ar fi ultimele  noastre realizări pe anul acesta, urmând a fi date în funcțiune în 2024. Două școli în care vor învăța și se vor adăposti 200 de copii în cea din Naipu și 150 în cea din Valea Plopilor – ne spunea primarul localității,Constantin Cărăpănceanu, în recentul dialog avut cu domnia sa, la saediul Primăriei.

Întrebat despre situația abandonului școlar în localitate, primarul Cărăpănceanu ne spunea: ”Deși este cunoscut că în mare parte abandonul se manifestă în familiile de etnie, deși la noi în comunitate există un grup important de romi, copiii acestora merg la școală sau sunt plecați cu părinții în străinătate acolo unde mulți dintre aceștia  romi muncesc.  Dar așa cum vă precizam, copiii ce au rămas aici , de obicei vin la școală. La acest moment în școlile din comuna noastră învață circa 900 de copii „ – ne mai spunea primarul comunei Ghimpați.

Surprinși de rapiditatea cu care s-au ridicat o mulțime de case de tip P+1 și P+2, în comună, de la ultima noastră vizită în localitate și până astăzi, l-am întrebat pe primarul Cărăpănceanu care este rețeta acestui semn de prosperitate locală.

 

                                 Foto: Localitatea Ghimpați 

”Așa cum vă spuneam în majoritatea lor sunt case ale familiilor de romi, care, așa cum vă menționam anterior lucrează în străinătate. Vin înapoi în comună cu bani și își ridică asemenea  case. Copiii rămân aici cu soțiile  celor plecați  sau cu bunicii.  Iată de ce s-a schimbat atât mult fața localității, mai ales în Valea Plopilor care este astăzi de nerecunoscut…Localitatea nu numai că s-a dezvoltat din punct de vedere economic, ci se simte și un alt nivel de civilizație al locuitorilor de acolo, aș spune că se simte un oarece aer european.” 

Vorbindu-ne despre celelalte proiecte demarate în acest an, primarul Cărăpănceanu ne spunea:

”Avem depus, pe programul  Anghel Saligny , proiectul de apă, urmând să  realizăm stația de epurare și să finalizăm canalizarea…Am avut rețeaua în execuție și așteptăm acum să finalizăm stația de epurare, ce intră în perioada de procedură de achiziții. Totodată am modernizat stația de alimentare cu apă a comunei Ghimpați.

Foto: Primarul localității Ghimpați, Constantin Cărărpănceanu

Am mai avea și vreo 10 kilometri de drum, de asfaltat. S-a semnat totodată contractul și am dat ordinul de începere a lucrărilor. Nu știm dacă vremea mai permite să  asfaltăm, dar măcar se realizează infrastructura, cu balast, urmând ca din primăvatră să se vină cu asfaltul.

Deci suntem la acest moment în faza de execuție la cei 10 kilometri de drumuri. Și avem toate premisele  că vom putea introduce foarte curând  în comună, gazele naturale, pentru care sunt alocați 100 de miliarde lei.

Deși nu sunt de ajuns, o parte a lucrărilor va fi realizată cu această sumă. Important este însă că vom demara acest proiect, că vom putea  face măcat studiul de fezabilitate. Aducem mai întâi o parte din conducta de distribuție, iar pe parcursul lucrării o să găsim alte soluții pentru continuarea lor… Vom face și credite pentru a duce la bun sfârșit acest  proiect al gazelor. 

Un lucru bun este că noi avem aici Transgazul, conducta care traversează localitatea, fiind lăsat și inelul pentru stație, pentru a ne putea ulterior, racorda. Acest lucru ne creează  o mare ușurință în a construi o stație preluare a gazelor pentru localitate. 

În acest scop nu ne-am asociat însă cu nimeni, așa cum au făcut alte comune, ca de exemplu Răsuceni și Izvoarele. Nouă deocamdată ni    s-au alocat acești bani de care vă pomeneam…Suntem vreo 7 localități  pe magistrala asta cu Transgazul. Avem norocul că acum mai traversează prin zona noastră și  gazoductul BRUA (n.red.- un proiect care ar trebui să creeze o reţea de gaze în regiune pentru a limita dependenţa de gazele ruseşti, ce a fost declarat strategic de Uniunea Europeană), la care se adaugă drumul Express București – Craiova, ce trece și prin localitatea noastră… Și uite așa, încet, încet  zona, și odată cu ea întreaga comună Ghimpați, se va dezvolta în anii care vor veni” – ne-a mai menționat primarul comunei, Constantin Cărăpănceanu, într-o primă parte a dialogului nostru ce va continua într-o altă ediție a cotidianului, imediat după sărbătoarea Crăciunului.

Până atunci însă nu vom uita să adresăm urarea de La mulți ani„ și un An Nou cu multe bucurii, tuturor giurgiuvenilor din acest județ și nu în ultimul rând concetățenilor săi, din partea primarului comunei Clejani, Constantin Cărăpănceanu,  respectând astfel rugămintea domniei sale.

                                                                                        (va urma)

(Florian Tincu) 

Articolul Primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu ne vorbește despre ultimele proiecte realizate în localitate și despre cele ce sunt sau urmează a fi demarate în 2024 ( partea I-a) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

                           Foto: Primăria comunei GHIMPAȚI Două școli în satul Naipu și Valea Plopilor  pe fonduri europene, ar fi ultimele  noastre realizări pe anul acesta, urmând a fi date în funcțiune în 2024. Două școli în care vor învăța și se vor adăposti 200 […]

Articolul Primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu ne vorbește despre ultimele proiecte realizate în localitate și despre cele ce sunt sau urmează a fi demarate în 2024 ( partea I-a) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primarul-comunei-ghimpati-constantin-carapanceanu-ne-vorbeste-despre-ultimele-proiecte-realizate-in-localitate-si-despre-cele-ce-sunt-sau-urmeaza-a-fi-demarate-in-2024/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 20 decembrie 2023 17:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.