Proiect de OUG: „Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din 2022”

Un proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pus în dezbatere publică de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prevede acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din instituțiile publice, în valoare de 1.450 de lei. Potrivit notei de fundamentare, în perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanță vor fi emise doar pe suport electronic. 
Voucherele de vacanță au fost tăiate de către Guvern în luna februarie a acestui an. Banii sunt impozabili în luna în care sunt acordați. Impozitul pe venit este de 10%.
Perioada de valabilitate a voucherelor emise în ianuarie – decembrie 2020 se prelungește până la 31 decembrie 2022.
Pentru ca angajații din instituțiile publice să primească aceste vouchere, proiectul trebuie să primească aviz de la unele ministere, apoi urmează aprobarea de la Guvern. Ultimul pas este publicarea în Monitorul Oficial, moment în care se va pune în aplicare.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Proiect de OUG: „Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din 2022”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.