Proiectul de ordonanţă referitor la rectificarea bugetară, publicat. Ce ministere vor primi cei mai mulți bani

Proiectul de ordonanţă referitor la rectificarea bugetară a fost publicat, miercuri, de Ministerul de Finanțe. Iată care dintre ministere vor primi cei mai mulți bani, în noul Guvern, și care dintre ele vor pierde sume importante.

Ministerele care vor pierde bani

Conform proiectului de ordonanță privind rectificarea bugetară, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar urma să piardă suma de 2,31 miliarde de lei. S-a propus să fie alocați suplimentar 74 de milioane de lei pentru acordarea unor subvenții. Scopul este reducerea accizei la motorină în această industrie.

De asemenea, pe lista ministerelor care vor pierde bani se numără cel al Transporturilor. Acesta va rămâne fără 757 de milioane de lei. Vor fi asigurate sume suplimentare precum 300 de milioane de lei către subvenţii pentru operatorii economici de sub autoritatea ministerului:; respectiv 4 milioane de lei, pentru decontarea facilităţilor unor categorii sociale.

Mai pierd bani, conform proiectului: Ministerul Energiei (-172,8 milioane de lei); Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (-156,4 milioane de lei); Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (-42,7 milioane de lei); respectiv Ministerul Culturii: (-45,1 milioane de lei). La listă se adaugă Curtea de Conturi (-48,5 milioane de lei) și Secretariatul General al Guvernului (-59,9 milioane de lei).

Bancnote

Ministerele care vor primi cei mai mulți bani. Cât va avea Sănătatea

Pe de altă parte, ar urma să primească credite suplimentare Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale, cu 3.409,35 milioane de lei, cea mai mare sumă menționată în proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetară. Bani în plus vor primi și Sănătatea și Munca.

Mai exact, Ministerul Sănătății va primi 2.451,2 milioane lei per sold, mai ales pentru suplimentarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Acești bani ar urma să-i fie acordați şi pentru asigurarea necesarului de finanţare până la finalul anului aferent drepturilor de personal.

Acesta se referă la: ”unele categorii de medici şi personal medical din spitale, cabinete medicale şcolare, ale asistenţilor medicali comunitari şi mediatorilor sanitari, programe de sănătate finanţate din bugetul ministerului, plata unor despăgubiri civile reprezentând restituiri de clawback”. Au fost scăzute cheltuielile pentru proiectele cu finanţare din FEN aferente cadrului financiar 2014-2020 și pentru cele pentru programele cu finanţare rambursabilă.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ar urma să primească 2.195,7 milioane de lei. Lista acordării de credite suplimentare, conform proiectului de ordonanță, continuă cu: Ministerul Justiţiei, +823,9 milioane de lei; Ministerul Public, +346,5 milioane de lei; Ministerul Finanţelor: +164,7 milioane de lei; Ministerul Afacerilor Interne: +44,9 milioane de lei; Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, +129,3 milioane de lei.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.