Proteste anti-restricții Covid. Liderul AUR, George Simion, acuzații grave: “Forțele de ordine au bătut minori”. Ce se întâmplă chiar acum

A șaptea zi consecutivă de proteste anti-restricții Covid în Capitală și în marile orașe ale României. Aproximativ 1000 de oameni s-au adunat deja în centrul Bucureștiului pentru a manifesta împotriva măsurilor impuse de autorități pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-CoV-2. Oamenii au ales să își strige nemulțumirile în stradă, în ciuda faptului că o parte dintre credincioși sărbătoresc Paștele catolic.

Proteste anti-restricții Covid în România. Ce strigă oamenii în sâmbăta Paștelui catolic

Update 21:30 – Liderul AUR, George Simion, îi însoțește pe protestatari în marșul lor pe străzile din Capitală și face declarații uluitoare la adresa forțelor de ordine. Între timp, manifestanții, care participă la proteste anti-restricții Covid de câteva zile, s-au mutat din Piața Victoriei în fața Palatului Parlamentului.

Este o manifestație autorizată. Cu autorizație de la Primărie. Forțele de ordine intimidează participanții și în București și în țară, dau amenzi maxime tocmai că oamenii să nu mai iasă, spune George Simion, potrivit antena3.ro.

Politicianul a lansat inclusiv acuzații dure la adresa Jandarmeriei, afirmând că forțele de ordine din Brăila au reacționat violent asupra unor minori.

Guvernul merită să cadă dacă în felul asta se manifestă ei. Forțele de ordine au bătut minori, au făcut descinderi. La Brăila, există filmări cum i-au dat afară cu coastele rupte din secția de poliție. Este poliție politică, un prim pas spre dictatură. Dacă măsurile nu sunt retrase este timpul că acest Guvern să se retragă el, că ne-am săturat. Cât timp măsurile sunt în vigoare, protestele vor continua, dacă nu vor fi reprimate dictatorial de jandarmii domnului Bode, care uită că și jandarmii și polițiștii sunt, din păcate, nedreptățiți, a mai precizat el.

Știrea inițială

O nouă zi de proteste anti-restricții Covid în București și în marile orașe ale țării. Puțin după ora 17:00, aproximativ 1000 de persoane s-au adunat în zona Piața Universității, deși fusese anunțat în mediul online un eveniment care ar fi trebuit să strângă 10.000 de oameni. Între timp, numărul lor a crescut la câteva mii. Nemulțumiți de restricțiile pe care autoritățile române le-au instituit pentru a împiedica răspândirea virusului, oamenii au ieșit în stradă. Acesta este și primul weekend în care măsurile suplimentare anti-Covid încep să fie valabile.

Din pricina ratei de infectare cu virusul pandemic care a depășit deja 7 îmbolnăviri la mia de locuitori în Capitală este interzisă circulația după ora 20:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar magazinele se închid la ora 18:00, în aceste zile. În total dezacord cu deciziile specialiștilor, o parte dintre români au ales să protesteze în stradă, acuzând Guvernul că afectează grav economia țării prin aceste măsuri.

 Am fost în fiecare seară deoarece actualele măsuri nu sunt decât o prelungire a stării de agonie în care ne aflăm. Actualul Guvern nu a făcut decât să îngroape economia care și-așa era foarte slăbită. Și se pare că, pentru ei, exprimarea nemulțumirilor este egală cu un dosar de terorism. Acum 30 de ani au murit oameni pentru că noi să putem ieși în stradă, susține una dintre protestatare, care a venit la protest cu fetița și soțul, conform antena3.ro.

Printre românii care au ales să protesteze împotriva măsurilor restrictive se află și liderul AUR, George Simion. Acesta a venit să îi însoțească pe manifestanți în drumul lor spre Piața Victoriei și a oferit o declarație pentru Antena 3. Între timp, protestatarii au ajuns deja în fața Guvernului.

Vocea românilor trebuie să se facă auzită. I-am chemat la prima zi de protest să ieșim în stradă de fiecare dată când vedem miros de dictatură. E la latitudinea fiecăruia, dacă poartă măști, dacă își fac vaccinul. Pentru libertate suntem aici, a spus politicianul AUR.

Noi proteste în Capitală în sâmbăta Paștelui catolic foto - Inquam
Noi proteste în Capitală în sâmbăta Paștelui catolic
foto – Inquam

Mesajul Jandarmeriei către protestatari

Ca de fiecare dată, efectivele de jandarmi sunt prezente pentru a asigura buna desfășurare a protestelor din stradă. În cursul acestei zile, Jandarmeria a decis să transmită un comunicat special pentru oamenii care manifestează, cărora le recomandă să poarte mască și să respecte distanța socială de un metru cel puțin. De asemenea, reprezentanții Jandarmeriei îi asigură pe cetățeni de protecția tuturor persoanelor care participă la acest eveniment.

Astăzi, 03 aprilie a.c., în Municipiul București, sunt anunțate mai multe adunări publice, la care există posibilitatea să participe un public numeros, în Piața Universității, Piața Victoriei, Piața Revoluției și alveola Parcului Izvor. Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică atunci când au loc manifestații la care participă un număr mare de persoane, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 martie 2021, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă, cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată). Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reamintim faptul că, la nivelul Capitalei, există anumite restricții de deplasare.

Pentru sănătatea lor și a celor din jur, jandarmii bucureșteni recomandă participanților:

– să poarte mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
– să respecte măsurile de igienizare a mâinilor;
– să mențină distanța fizică de minimum un metru.

În egală măsură, recomandăm persoanelor care vor participa la aceste adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de grupurile care au un comportament ostil și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au o conduită antisocială. Jandarmeria București asigură, fără discriminare, protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că sănătatea și siguranța lor sunt prioritatea noastră.

Paștele Catolic, celebrat în noaptea de 3 spre 4 aprilie
Paștele Catolic, celebrat în noaptea de 3 spre 4 aprilie

Circulaţia între orele 20:00 şi 2:00 permisă de Paștele Catolic. Care sunt condițiile

În noaptea dintre 3 și 4 aprilie, credincioșii Bisericii Catolice celebrează Paștele, astfel că autoritățile au decis relaxarea unora dintre măsuri. Circulația între orele 20:00 și 2:00 noapte va fi permisă pentru ca românii să poată participa la slujbele religioase organizate, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al MAI. Totuși, purtarea măștii și distanțarea sunt obiligatorii în spațiile publice și în lăcașurile de cult.

În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20,00 – 2,00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în lăcaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase, a declarat Monica Dajbog, la Centrul Naţional de Conducere Integrată.

De asemenea, accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care se vor organiza procesiunile religioase vor asigura un spațiu de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de 2 metri între persoane. În situația în care credincioșii vor prezenta simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură), accesul acestora nu va fi permis.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.