Protocol revizuit pentru tratarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Ce medicamente noi au fost introduse în schema de medicaţie

„Având în vedere acumularea de noi date clinice, precum şi monitorizarea şi îngrijirea în ambulatoriu a tot mai mulţi pacienţi, Comisia de boli infecţioase a Ministerului Sănătăţii propune un protocol de tratament revizuit pentru pacienţii adulţi“, se menţionează în preambulul recomandărilor pe care specialiştii le fac colegilor lor din spitale (anexă la Ordinul nr. 487/2020). 

Recomandările generale se bazează pe prevederile documentelor emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, ale unor ghiduri terapeutice şi alte materiale publicate de la realizarea versiunii anterioare a protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, se menţionează în document.

Antivirale noi, recomandate în primele cinci zile de boală

Două medicamente noi au fost introduse în cadrul capitolului  „Medicamentele cu acţiune antivirală potenţial active împotriva SARS-CoV-2”. 

Este vorba de Molnupiravir şi Paxlovid, care au fost introduse „pe baza datelor care susţin un beneficiu în cazul administrării precoce în primele cinci zile de boală, la pacienţi cu factori de risc pentru evoluţie severă, reducând semnificativ riscul de agravare şi de deces“, spun specialiştii MS. 

Înlocuirea plasmei de convalescent cu anticorpii monoclonali este de asemenea printre recomandări.

Acelaşi protocol spune, în schimb, despre Ivermectină că „eficacitatea sa clinică şi utilitatea la pacienţii cu SARS-CoV-2 sunt încă imprevizibile“, prin urmare nu se recomandă folosirea acestui medicament, cu excepţia utilizării în studiile clinice.

Un alt medicament a cărui utilitate este pusă sub semnul întrebării este Umifenovirul. 

„Umifenovirul este un medicament utilizat în tratamentul infecţiei SARS-CoV-2 în diferite ţări, dar nu este avizat de către EMA pentru a fi utilizat în Europa, iar studiile clinice nu au demostrat eficienţa acestuia. Având în vedere recomandările din Ghidul terapeutic elaborat de NIH care sunt sunt împotriva utilizării Ivermectinei cu excepţia utilizării acestui preparat în studii clinice de faza III precum şi împotriva utilizării Umifenovirului în tratamentul infecţiei SARS-CoV-2, au fost scoase din schema de tratament“, se menţionează în protocol.

Un alt avertisment se face cu privire la asocierea a două medicamente folosite, şi acestea intens în spitalele româneşti în valurile pandemice anterioare. 

„Hidroxiclorochina în asociere cu azitromicina creşte riscul de efecte adverse, prin alungirea semnificativă a QT la peste 10% dintre pacienţii care au primit acest tratament. Datele existente arată ineficienţa sa în formele severe şi critice de boală, precum şi în profilaxia pre/postexpunere“, mai spun autorii protocolului.

Asimptomaticii nu necesită tratament

Lista recomandărilor pe scurt care le sunt făcute medicilor pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19  cuprinde 19 puncte, acestea fiind urmate de recomandări în detaliu pentru fiecare stadiu al bolii şi fiecare medicament în parte.

Se explică astfel cum trebuie administrate antiviralele, în ce stadiu al bolii sunt acestea eficiente, când se indică tratamentul cu antiinflamatorii, de ce s-a luat decizia înlocuirii plasmei de convalescent cu anticorpii monoclonali, cum se aleg antibioticele şi de ce nu este recomandată administrarea acestora la debut etc.

Iată cele 19 recomandări, relativ uşor de înţeles şi de către publicul larg:

1. Persoana cu infecţie asimptomatică cu SARS-CoV-2 nu necesită un tratament medicamentos.

2. Îngrijirea pacienţilor cu forme uşoare de boală, în cazul pacienţilor fără factori de risc pentru evoluţie severă, recurge la medicaţie simptomatică; simptomaticele pot fi utile şi pentru pacienţi cu forme mai severe de boală.

3. Antiviralele au o eficienţă cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, de preferat începând din primele zile de evoluţie; raportul beneficiu/risc este cu atât mai mare, cu cât pacientul are un risc mai mare de evoluţie severă. De aceea antiviralele se administrează în primul rând pacienţilor cu forme nonsevere de boală care au factori de risc pentru evoluţia severă.

4. Dintre antivirale, remdesivir se recomandă în formele medii de boală la pacienţi cu factori de risc pentru evoluţie severă şi în formele severe (cât mai rapid după instalarea necesarului de oxigen), pe criterii de disponibilitate, eficienţă şi riscuri.

Antiviralele cu administrare orală pot fi folosite în formele uşoare şi medii de boală, la pacienţii evaluaţi clinic, imagistic şi biologic.

Anticorpii monoclonali neutralizanţi sunt recomandaţi în formele uşoare şi medii de boală, cât mai repede după debutul bolii; efectul benefic este mai ridicat în cazul administrării la pacienţii cu factori de risc pentru evoluţia severă a COVID-19.

„Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19“

5. Monitorizarea pacientului este extrem de importantă pentru a surprinde o evoluţie a bolii din faza iniţială, de multiplicare virală, către faza inflamatorie, ceea ce impune modificarea atitudinii terapeutice.

6. Tratamentul antiinflamator cu corticoizi (de preferat dexametazonă) este indicat la pacienţii cu inflamaţie sistemică, care necesită administrare de oxigen.

7. Imunomodulatoarele sunt rezervate doar cazurilor cu inflamaţie excesivă şi deteriorare clinică rapid progresivă, necontrolată de corticoizi în doză antiinflamatorie, iar alegerea lor va depinde de eficienţă, de efectele adverse posibile şi de disponibilitatea lor la un moment dat.

8. Plasma de convalescent cu concentraţii mari de anticorpi specifici este înlocuită în indicaţiile sale de anticorpii monoclonali neutralizanţi, având acelaşi mecanism de acţiune (plasma – n. red.), având o eficienţă greu predictibilă şi un risc mai ridicat de reacţii adverse – accidentele posttransfuzionale.

9. Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienţilor spitalizaţi, cu excepţia celor care primesc deja un tratament anticoagulant şi care vor continua să primească doze terapeutice.

10. Stabilirea riscului tromboembolic se poate face cu scoruri consacrate pentru alte afecţiuni la care se adaugă şi factori de risc specifici legaţi de COVID-19.

11. Administrarea de doze terapeutice de anticoagulant se face pentru indicaţiile standard, dar şi pentru pacienţi cu COVID-19 cu risc tromboembolic mare (agravarea suferinţei respiratorii şi/sau sindrom inflamator marcat) şi risc hemoragic mic.

12. Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19. Ele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, deoarece coinfecţiile bacteriene simultane infecţiei SARS-CoV-2 sunt foarte rare; se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecţie bacteriană concomitentă.

13. Iniţierea tratamentului antibiotic pe parcursul îngrijirii pacientului cu COVID-19 se face dacă s-a produs o suprainfecţie bacteriană.

14. Alegerea antibioticelor pentru situaţiile rare de infecţie bacteriană concomitentă sau supraadăugată trebuie să ţină cont de eficienţă, dar şi de riscurile de dismicrobisme: infecţii cu C. difficile, selectarea de tulpini bacteriene rezistente la antibiotice.

15. Pentru infecţii asociate asistenţei medicale de etiologie bacteriană care apar în timpul îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 este important să fie decis tratamentul în raport cu circulaţia bacteriană în respectivul spital. 

16. Principalul suport pentru pacienţii cu forme severe şi critice de COVID-19 este corectarea hipoxemiei, la care este necesar să aibă acces rapid pacienţii cu forme severe/critice.

17. Pentru pacienţii monitorizaţi la domiciliu se aplică recomandările de mai sus: infectaţii asimptomatici nu primesc tratament, pacienţii cu forme uşoare de boală primesc simptomatice şi medicaţie cu efect antiviral, mai ales dacă au factori de risc pentru evoluţie severă, pacienţii cu forme medii şi severe  care rămân la domiciliu pot primi profilaxie a trombozelor dacă au şi alţi factori de risc (în primul rând imobilizarea la pat).

18. Colaborarea dintre medici din diverse specialităţi medicale este necesară pentru a putea îngriji manifestările variate/complexe ale COVID-19.

19. Utilizarea de azitromicină (şi alte antibiotice) şi de corticoizi la domiciliu în COVID-19 reprezintă de cele mai multe ori un abuz, cu consecinţe nedorite asupra evoluţiei pacientului, care poate dezvolta efecte colaterale ale administrării de antibiotice şi poate avea o evoluţie prelungită a bolii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Noutatea din valul 5 al pandemiei de COVID-19: centre de evaluare şi tratament antiviral. Ce pacienţi vor fi trataţi

Ministrul Alexandru Rafila, despre măştile pe care va trebui să le purtăm la ieşirea din locuinţă şi noile măsuri de combatere a pandemiei VIDEO

 

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.