Pușkov a dezvăluit condiția pentru o reconciliere între Rusia și SUA

Senatorul rus, Aleksei Pușkov, a definit Statele Unite ca o țără care nu este pregătită să ”joace rolul de vioară a doua”, motiv pentru care în negocierile cu americanii apare un număr atât de mare de divergențe. Într-un interviu acordat publicației ”Ukraina.ru”, politicianul a estimat că reconcilierea dintre SUA și Rusia este posibilă doar în condiții de slăbire a influenței Washingtonului în lume, scrie agenția Lenta.ru. 

”Din câte înțeleg, acum ei vor să rezolve ”problema rusă”, adică vor să-și subordoneze întreaga Europă, practic”, aruncând Rusia la periferia ei cea mai îndepărtată. Tocmai de aceea au nevoie de Ucraina. Următoarea fază va fi confruntarea politica sau chiar militară cu China. SUA nu se pot imagina ca una dintre principalele țări ale lumii – nu, dar prima. Elita politică și financiară americană pornește de la faptul că numai ea poate conduce lumea. Americanii nu intenționează să permită ca alcineva să facă acest lucru în locul lor”, a declarat senatorul. 

El a menționat că tocmai de aceea Rusia reușește să se înțeleagă cu SUA doar pe o serie mică de probleme. El a mai adăugat că Washingtonul s-a obișnuit să își promoveze propriile interese pe seama intereselor altora. Dar, a continuat Pușkov, cu cât au tot mai puține oportunități de a se manifesta în calitate de hegemon, cu atât mai insistent se străduiesc să facă acest lucru. ”De aceea, atâta timp cât nu se va confirma noua ordine mondială unde SUA vor fi mai slabe, iar rolul lor se va reduce, noi ne vom afla cu americanii într-o stare de conflict politic, mai mult sau mai puțin acut”, a concluzionat Pușkov.

 

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.