Putin a declarat că amenințarea Ucrainei de a dezvolta propria armă nucleară nu este o vorbă aruncată în vânt

Declarațiile ce se fac auzite în Ucraina despre posibilitatea dezvoltării unei arme nucleare proprii nu sunt vorbe goale, Kievul având tehnologiile sovietice și mjloacele de transport pentru o astfel de armă, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în mesajul său televizat adresat cetățenilor, scrie agenția TASS.

”Mai știm, de asemenea, că s-au făcut auzite declarații că Ucraina intenționează să dezvolte o armă nucleară proprie, iar astea nu sunt simple vorbe goale. Ucraina dispune, într-adevăr, de tehnologii nucleare sovietice și de mijloace de transport pentru o astfel de armă, inclusiv aviație, precum și racheta operativ-tactică ”Tocika-U”, și ea de construcție sovietică și a cărei rază de acțiune depășește 100 de kilometri, dar o vor face și mai mare, e doar o chestiune de timp. Au cunoștințele din perioada sovietică”, a spus Putin.

Putin a subliniat că, dacă în Ucraina vor apărea arme de distrugere în masă, situația din lume, din Europa, se va schimba radical. ”Odată cu apariția în Ucraina a armei de distrugere în masă, situația din lume, din Europa, în special pentru noi, pentru Rusia, se va schimba în cel mai radical mod posibil, noi nu putem să nu reacționăm la acest pericol real”, a spus Putin. Cu atât mai mult cu cât protectorii occidentali pot contribui la apariția în Ucraina a unei asemenea arme, pentru a crea încă o amenințare la adresa țării noastre”.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.