Razie în municipiu, sâmbătă seară, aproape de miezul nopții. Care au fost sancțiunile aplicate…

Razie în municipiu, sâmbătă seară, aproape de miezul nopții. Care au fost sancțiunile aplicate…

 

Sâmbătă, 4 octombrie, în intervalul orar 20.00-24.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu și polițiști de frontieră, au desfășurat, în municipiul Giurgiu, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor judiciare, respectarea normelor de conviețuire socială și creșterea gradului de disciplină rutieră.

În cadrul acțiunii au fost verificate 12 societăți comerciale, dintre care 10 săli de jocuri de noroc.

Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.670 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 180 de autoturisme, fiind testați 74 de conducători auto cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice sau substanțe interzise.

Activitățile vor continua în perioada următoare , iar scopul acestora nu este de a aplica sancțiuni ci de a preveni or4ice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii. 

 

Sursa : IPJ Giurgiu

Articolul Razie în municipiu, sâmbătă seară, aproape de miezul nopții. Care au fost sancțiunile aplicate… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

  Sâmbătă, 4 octombrie, în intervalul orar 20.00-24.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu și polițiști de frontieră, au desfășurat, în municipiul Giurgiu, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor judiciare, respectarea normelor de conviețuire socială și […]

Articolul Razie în municipiu, sâmbătă seară, aproape de miezul nopții. Care au fost sancțiunile aplicate… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/razie-in-municipiu-sambata-seara-aproape-de-miezul-noptii-care-au-fost-sanctiunile-aplicate/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 6 octombrie 2025 19:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.