Rică Venturiano se aude mai bine în zgomot și se vede mai puțin în exercițiul gândirii și al conștiintei

Am mers la spectacolul ”O noapte Furtunoasă” , la  ‘Teatrul Tudor Vianu” din Giurgiu, cu gândul că s-ar putea să nu agreez  o variantă altfel decât cea clasică, scrisă de I.L.Caragiale. Îl iubesc pe Caragiale și îi stiu pe de rost câteva schițe și chiar pasaje bune din piesele de teatru, încă din școala generală. Am înțeles, din etapa de  promovare a spectacolului că, peste piesa clasică, vine un fel de joacă a unor copii obraznici, care vor să-l facă mai actual. Cuuum?!!!  Cum să ”umbli” la Caragiale, când el nu poate fi altfel decât actual!?

A început destul de alambicat, enervant și zgomotos . O distribuție impresionantă de oameni -19 la număr- împrăștia savoarea morții pe care societatea a consumat-o și o consumă ca pe o tradiție și cu tradiție. De pe urma morții se câștigă bani, prin servicii funerare, cimitire, haine de doliu și pomeni-fală!

Ce să mai fie și asta? Caragiale se hotărâse ca, într-o comedie viitoare, să preia personaje din comediile „O noapte furtunoasă“ şi „O scrisoare pierdută“ și să facă o alta, arc peste timp, în care personajele vechi, parvenite (unul proprietar de cimitir, alta modistă pentru văduve) , să se întâlnească între ele , dar și cu alte personaje noi.

Personajele, văzute după 25 de ani, în ipostazele lor de parveniţi, cînd au ajuns parlamentari, industriaşi, mari agricultori şi petrolişti, deținători de cimitir, ori croitorese pentru multele văduve de după război, ar fi urmat să prindă viața eternă în următoarea sa piesa  de teatru,  Sotirescu & Company . Acesta  era unul din posibilele titluri  pe care autorul dorea să i-l dea noii sale piese, însă prin izolarea sa la Berlin, Caragiale nu a mai păstrat contactul direct cu realităţile din societatea românească.  Sotirescu & Company  a rămas la stadiul de proiect .

Cand am vazut pancarta, purtată de Spiridon, mi-am dat seama că de acolo, de pe scenă, se încearcă o comunicare cu sala . Un fel de  dialog pornit din cunoașterea pesonajelor și a piesei de către spectator, în care rămân neatinse  replicile din ”O noapte furtunoasă”.

Un fel dialog, continuat cu proiectul lui Caragiale și proiectat surd, prin numeroase pancarte, care anunțau, precum rundele la box , un nou  vacarm în societatea actuală.  Chiloțăreala tabloidă a oricărei vremi,  a făcut și face număr par cu patriotismul extrem, mai rău  decât imoralul.

De la wc-ul  cu drapel din fundul curții, la proteste derizorii în stradă și transmise la TV.  presa, cu idei coapte despre valori, cu gândirea liberă cu întrebări pertinene este neinteresantă , în timp ce cazurile sociale și scandalurile, fac audiență . Rică Venturiano se aude mai bine în zgomot  și se vede mai puțin în exercițiul gândirii și al conștiintei.

 

În fine, s-a  intrat peste Caragiale, tot cu Caragiale, cu râsete, cu Zița care ne-a cântat și încantat, iar  la final , aplauze furtunoase, din partea spectatorilor, în mare majoritate tineri, nu aduși cu clasa de la licee. Pur și simplu, tinerii au (re)descoperit magia teatrului și asta e fantastic !

 

Pentru distribuție aveți afișul . Pentru și altfel de păreri-dă doamne , aveți ”deschis” la comentarii!

Camelia Dumitru Sachetti

 

Am mers la spectacolul ”O noapte Furtunoasă” , la  ‘Teatrul Tudor Vianu” din Giurgiu, cu gândul că s-ar putea să nu agreez  o variantă altfel decât cea clasică, scrisă de…