SÂMBĂTĂ, SĂRBĂTOARE MARE ÎN CALENDARUL RELIGIOS

SÂMBĂTĂ, SĂRBĂTOARE MARE ÎN CALENDARUL RELIGIOS

Moșii de toamnă (Sâmbăta morților) reprezintă ziua în care se face celebrarea sufletelor celor adormiți. În calendarul ortodox, această celebrare se ține înainte de începerea Postului Crăciunului, de obicei în prima sâmbătă din luna noiembrie sau în ultima din luna octombrie. Nu mulți știu însă că Moșii de toamnă sunt asociați cu Sfântul Dumitru și în popor se mai numesc și „Moșii de Sumedru”.

În ziua „Moşilor de toamnă” se face pomenirea celor adormiţi. Este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților.

În această zi se fac rugăciuni pentru comemorarea sufletelor celor plecați dintre noi. Conform rânduielilor bisericești, creștinii așează ofrande pe mormintele celor dragi, se aprind lumânări și tămâie lângă crucea celor plecați dintre noi, pentru a le veghea somnul. De asemenea, se dau pomeni oamenilor necăjiți.

Ce se împarte de Moșii de toamnă?

– o farfurie cu colivă și pahare din plastic cu colivă pentru a fi ulterior împărțite

– o sticlă de vin

–  lumânări

– pachete cu divsrese alimente de împărțit (fructe, legume, dulciuri, mâncare gătită în casă)

Tradiții și obiceiuri

Moșii de toamnă au o serie de tradiții și superstiții pe care oamenii le țin pentru a avea noroc și sănătate.
Tradiția spune că în această zi este bine  fim împăcăți cu toți oamenii,  fim îmbrăcați curat, iar femeile  aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine  spălăm haine sau  facem alte munci.
În zilele de pomenire, în timpul ritualului, tămâia trebuie  ardă din belșug, iar preotul  tamâieze ofrandele și mormintele celor pomenițiTămâia aprinsă reprezintă, de asemenea, încrederea în viață veșnică.
Tradiția creștină spune, de asemnea, că ofrandele oferite pentru sufletul celui adormit au puterea să mijlocească pe lângă Dumnezeu pentru iertarea unor păcate, săvârșite de acesta cu gândul sau cu fapta, în timpul vieții.
De Sâmbătă Morților, finii se duc la nași cu colăcei. Obiceiul anticipează darul colacilor mari, pe care finii îl vor duce nașilor de Crăciun.

Superstiții

– În popor se spune că de Sâmbăta Morților, cei adormiți coboră pe pământ și colindă neîncetat noaptea.

– Se mai zice că e bine să nu vă certați azi, și să nu se spele haine azi sau să se facă munci prin casă.

– Femeile nu trebuie să dea cu mătura ca praful ridicat să nu ajungă în ochii celor adormiți și nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea răposaților.

– Se fac pachete cu mâncare și se oferă pomană (împărțeală, se numește în zona de sud a României) cu mâncare gătită.

– Tradiţia spune că în această zi este bine să fiți împăcaţi cu toţi oamenii, să fiți îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit.

– De asemenea, în această zi nu este bine să spălați haine sau să faceți alte activități ce țin de gospodărie.

– Gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

– Credincioșii se roagă atât pentru cei din iad, cât și pentru cei din rai.

– Se dă pomană mâncare gătită; se spune că sufletele morţilor coboară pe pământ

– Nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat.

www.realitatea.net

 

 

Moșii de toamnă (Sâmbăta morților) reprezintă ziua în care se face celebrarea sufletelor celor adormiți. În calendarul ortodox, această celebrare se ține înainte de începerea Postului Crăciunului, de obicei în prima sâmbătă din luna noiembrie sau în ultima din luna octombrie. Nu mulți știu însă că Moșii de toamnă sunt asociați cu Sfântul Dumitru și în popor se …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/11/01/sambata-sarbatoare-mare-in-calendarul-religios/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 1 noiembrie 2023 18:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.