Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, Mihai Sebe, a fost reţinu de DNA
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, Mihai Sebe, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi, de către procurorii, sub acuzația de trafic de influență, potrivit News.ro.
Sebe ar fi cerut 30.000 de euro de la doi oameni de afaceri. Alături de Sebe au mai fost reținuți doi oameni de afaceri suspectați de cumpărare de influenţă. Cele trei persoane urmează să fie prezentate vineri Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În perioada februarie – mai 2024, suspectul Sebe Mihai, în calitatea de mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, suma totală de 30.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi că-i va determina pe aceştia să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societăţile suspecţilor P.S.I. şi C.E”, a transmis DNA.
Procurorii precizează că, suspectul Sebe Mihai ar fi primit, prin acelaşi intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la suspectul P.S.I. şi 6.250 euro de la suspectul C.E.).
DNA precizează că, joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 6 locaţii situate pe raza judeţului Giurgiu, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/seful-administratiei-judetene-a-finantelor-publice-giurgiu-mihai-sebe-a-fost-retinu-de-dna/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 4 iulie 2024 23:06