Sepp Blatter, fostul preşedinte FIFA, a fost audiat ca martor de anchetatorii francezi joi şi vineri la Zurich (Elveţia) în legătură cu atribuirea controversată a Campionatului Mondial 2022 Qatarului, a indicat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, confirmând o informaţie din ziarul Le Monde.
Preşedinte al FIFA între 1998 şi 2015, Blatter, 85 de ani, a fost audiat ca „martor” de anchetatorii Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare (OCLCIFF) la sediul ministerului public al Confederaţiei Elveţiene (MPC), în cadrul unei anchete deschise în Franţa de Parchetul naţional financiar (PNF).
Ancheta care se desfăşoară în Franţa privind atribuirea Cupei Mondiale Qatarului, pentru „corupţie pasivă şi activă”, se concentrează pe un prânz care a avut loc pe 23 noiembrie 2010, la care au participat preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy, doi înalţi oficiali qatarieni şi Michel Platini, pe atunci preşedintele UEFA.
Platini este suspectat de anchetatori că a votat în favoarea Qatarului la cererea lui Sarkozy cu ocazia votului de atribuire pe 2 decembrie 2010.
Read More
Reflectorul de Sud