Serviciul de Informații Externe al Rusiei a acuzat SUA că recrutează membri ai Statului Islamic pentru a lupta în Ucraina

La baza americană Et-Tanf, din Siria, sunt antrenați aproape 500 de membri ai ”Statului Islamic” (SI) și ”alți jihadiști”, care, după aceea, organizează diversiuni împotriva militarilor ruși atât în Siria, cât și în Ucraina, au anunțat surse ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, relatează RBC.

Washingtonul recrutează membri ai organizațiilor teroriste internaționale, inclusiv ai ”Statului Islamic”, interzis în Rusia, în calitate de mercenari pentru a participa la acțiuni militare în Ucraina, a anunțat Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR).

”Detașamentele speciale formate din acești membri ai organizațiilor teroriste au misiunea de a realiza, în principal, acțiuni teroriste și de diversiune împotriva subunităților Forțelor Armate ale Rusiei în Siria, iar acum și în Ucraina”, se arată într-un comunicat al instituției menționate.

Potrivit SVR, pregătirea pentru luptă a aproape 500 de ”SI-iști și alți jihadiști loiali Washingtonului” se desfășoară la baza americană Et-Tanf, din sudul Siriei. Instituția a menționat că prioritate este acordată celor originari din țările transcaucaziene și Asia Centrală. SVR a primit, de asemenea, o informație potrivit căreia în luna aprilie, din închisorile controlate de curzii sirieni au fost eliberați, ”cu participarea serviciilor speciale americane”, circa 60 de insurgenți SI cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani.

Pe baza datelor prezentate, SVR a acuzat Statele Unite de sponsorizarea organizațiilor teroriste internaționale.

RBC amintește, în acest context, că, la trei zile după începutul operațiunii militare speciale din Ucraina, președintele acestei țări, Volodimir Zelenski, a declarat că autoritățile de la Kiev intenționează să atragă voluntari străini pentru a lua parte la acțiuni militare. El a anunțat crearea unei legiuni internaționale de apărare teritorială a Ucrainei.

După o lună și jumătate de la începutul operațiunii din Ucraina, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, anunța că în Ucraina au fost trimise circa 7000 de persoane din 60 de țări, inclusiv din SUA, Canada, Georgia, Marea Britanie, Polonia și România. La începutul lunii mai, publicația Politico a scris că în acțiunile militare din Ucraina participă mii de străini, inclusiv cetățeni americani, care au efectuat pregătire militară.

La 3 mai, șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, Aleksandr Bastîrkin, a anunțat că au fost deschide dosare penale împotriva a 75 de mercenari străini, care au luat parte la acțiuni armate de partea Ucrainei. La 11 mai, președintele Cehiei a semnat un decret prin care 103 cetățeni ai țării au primit permisiunea de a se alătura militarilor ucraineni.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.