Serviciul Rutier, IPJ Giurgiu: A scăzut numărul accidentelor rutiere
19 persoane și-au pierdut viața, în urma unor accidente rutiere, pe raza județului Giurgiu, în primele 10 luni ale acestui an. Cu toate acestea, în comparație cu anul trecut, vorbim de un bilanț pozitiv, numărul evenimentelor rutiere fiind în scădere.
În primele 10 luni ale anului 2024, în baza analizelor întocmite la nivelul Serviciului Rutier privind riscul rutier, în județul Giurgiu s-au produs 387 de accidente rutiere cu victime, cu 44 mai puțin față de anul trecut.
Defalcat pe categorii de accidente, situația se prezintă astfel:
Accidente grave :
Dintre cele 387 de accidente, 36 au fost grave (-4), din care au rezultat 19 persoane decedate (-3) și 20 de persoane ranite grav (-1).
Accidente ușoare :
În ceea ce privește accidentele ușoare, acestea au fost 351, cu 40 mai puțin, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, din care au rezultat 431 de persoane rănite ușor, cu 34 mai putin.
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere la nivelul județului Giurgiu:
-
Abateri bicicliști;
-
Neacordare prioritate vehicule;
-
Neasigurarea la schimbarea direcției de mers;
-
Alte preocupări de natura a distrage atenția;
-
Viteza neadaptată la condițiile de drum.
Categoriile de drum unde au fost produse accidentele rutiere la nivelul județului Giurgiu:
-
Străzi 41%;
-
Drumuri naționale 26%;
-
Drumuri județene 24%;
-
Drumuri comunale 9%.
Cele mai multe accidente rutiere din județul Giurgiu au fost produse în intervalul orar 14.00-22.00, urmat de intervalul orar 06.00-14.00, iar între orele 22.00-06.00 au fost produse cele mai puține.
Polițiștii rutieri au dispus o serie de măsuri privind creșterea eficienței poliției rutiere prin organizarea de acțiuni punctuale și concentrarea eforturilor formațiunilor de profil pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în zonele și intervalele orare critice, precum şi asigurarea vizibilităţii permanente pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/serviciul-rutier-ipj-giurgiu-a-scazut-numarul-accidentelor-rutiere/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 29 noiembrie 2024 13:54