Sociolog: „De câteva zile, România e pe locul 5 în lume la numărul net al deceselor din cauza COVID. Ne depăşesc ţări cu 130-333 milioane locuitori fiecare”

În data de 8 octombrie, în România au murit, conform statisticilor oficiale, 357 de pacienţi cu COVID-19, ţara noastră fiind în topul mondial privind mortalitatea în ulimele zile, spune sociologul Barbu Mateescu pe Facebook:

„De câteva zile România e pe locul 5 la numărul net al deceselor din cauza COVID. Ne depăşesc SUA, Mexic, Rusia şi Brazilia. Ţări cu 130-333 milioane locuitori fiecare. Avem mai multe decese zilnice decât ţări cu populaţie de 3 ori mai mare ca a noastră (Africa de Sud, Italia, Tanzania, Franţa), 4 ori mai mare decât a noastră (Germania), de cinci ori mai mare (Vietnam, Egipt), de şase ori (Filipine, Etiopia, Japonia), de zece ori (Bangladesh, Nigeria, Pakistan) sau o sută de ori (India, între 40 şi 100 de decese/zi mai puţin ca România).

La morţi/milion locuitori urcăm de asemenea cu un loc pe zi, acum suntem pe 24.”

România e precedată în topul deceselor de Mexic (514 decese), Brazilia (628) , Rusia (936) şi SUA (1937).

282 de decese în ultimele 24 de ore

Conform site-ului MAI, În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 191 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În intervalul 08.10.2021 (10:00) – 09.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 282 de decese (134 bărbaţi şi 148 femei), dintre care 3 decese anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 282 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 2  la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 67 la categoria de vârstă 60-69 ani, 88 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 68 la categoria de vârstă peste 80 ani.

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 14 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 24 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Sunt raportate 3 decese anterioare intervalului de referinţă, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienţi din judeţele Bacău, Sălaj şi Teleorman. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 279 de decese.

Din totalul de 282 de pacienţi decedaţi, 272 erau nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 45 şi 87 de ani. Dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi, 9 prezentau comorbidităţi şi 1 nu prezenta comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.550. Dintre acestea, 1.593 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 411 sunt minori, 383 fiind internaţi în secţii şi 28 la ATI.

Vă mai recomandăm

Medic, despre „imunizarea naturală“: Înseamnă aproape 5 milioane de morţi până acum. Şi nu e ultima strigare

Medic, despre pelerinajul de la racla Sfintei Parascheva: Acolo se va petrece catastrofa. Mai rău decât Lombardia

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.