Spovedania unui jurnalist față de cititorii săi…!  

 Înainte cu câteva clipe de ceasul Învierii Domnului,  ce ne amintește în fiecare an de jertfa Mântuitorului și în același timp despre Învierea sa (o  promisiune la viața veșnică a spiritului fiecăruia dintre creștini), vă conjur a-mi permite să mă spovedesc public, din dorința de a-mi curăța spiritul de balastul clipelor de vinovăție ce îmi încarcă, de la un an la altul, sufletul.

Așa că… Iartă-mi Doamne rătăcirile omenești, trufia căreia, uneori, i-am căzut pradă, nemilostenia de care am suferit câteodată în fața celor ce aveau nevoie de ajutorul meu…

Iartă-mi Doamne naivitatea de care am dat dovadă, încrezându-mă în continuare în oameni care m-au mințit, m-au vândut pentru câțiva arginți ( întocmai ca și pe Tine),  cărora, deși m-au lovit mișelește, pe la spate, m-au bârfit în fel și chip, fără vreo dovadă, și m-au umilit fără vreo urmă de regret sau remușcare, le-am mai oferit o șansă de îndreptare…

Iartă-mă Doamne pentru toleranța mea, fără nicio logică,  față de impostori, față de fariseii ce au dat buzna în profesia pe care o slujesc cu respect și cu patimă, de peste trei decenii, și pentru îngăduința pe care mi-am asumat-o,  fără vreo garanție, față de tagma acelora care i-au jefuit pe cetățenii acestei țări de speranțe, de visuri, urmărind doar interesul lor, capitalul lor politic.

Iartă-mi Doamne resemnarea în fața cabalelor ce-mi sunt destinate, de cei câțiva politicieni oneroși ce mă pizmuiesc, din teama că le-aș putea converti incompetența crasă, ticăloșiile fără număr pe care le săvârșesc, în textele mele,  publicabile…

Iartă-mă Doamne pentru  momentele în care am înlocuit rugăciunile către tine și dialogul cu spiritul acestei lumi, cu orele de trudă în fața calculatorului, îmbătat de gândul, de speranța  (deseori deșartă, de ce să nu recunosc), că aș putea preface  ceva din caracterul și din modul de comportament al ”greșiților noștri”, că aș putea schimba într-o zi, o vurgulă în lumea asta cu ”fundu-n sus”,  tot mai pofticioasă după păcat!

Iartă-mă Doamne pentru  lipsa mea de smerenie, atunci când poate ai așteptat-o de la mine, dar n-am înțeles semnalele pe care mi le-ai dat…

Iartă-mă Doamne pentru tot răul pe care l-am făcut celorlalți, cu voia sau fără voia mea, din credința deșartă că aș putea,  cu cuvântul, cu dojana,  să-i pot face să înțeleagă că au greșit și că s-ar putea schimba…

Iartă-mă Doamne că am alocat prea puțin din timpul meu, oamenilor pe care îi iubesc, familiei mele, Soției mele, mai presus de toate, așa cum ar fi normal…

Iartă-mă Doamne pentru faptul că n-am exersat mai des rolul de tată, pentru care, recunosc, n-am nicio vocație…

Iartă-mă Doamne pentru că uneori am dăruit celor ce nu meritau, omițându-i tocmai pe cei care tânjeau probabil, după o vorbă bună din partea mea…

Iartă-mă Doamne pentru că uneori m-am pripit să judec oamenii după ceea ce s-a spus despre ei și mai puțin după ce au dovedit că știu să facă. Dar  cine oare se crede mai presus de toți și de toate, ca să  ridice piatra…?

Iartă-mă Doamne pentru că, iubind adevărul, cinstea, crezând în moralitate, unii dintre cei pe care i-am crezut prieteni, deranjați de clivajul meu spre virtute, mi-au devenit cu timpul,  dușmani.

Iartă-mă Doamne pentru că nu-i pot suporta pe ipocriții care slujesc fără perdea, politicieni de doi bani, doar pentru a fi numiți în funcții călduțe din care mai apoi se dedulcesc la lene și la banul public…

Iartă-mă Doamne pentru frustrarea mea ( și a multora dintre  concetățenii mei), față de mediocritatea ce a pus stăpânire peste tot ceeea ce înseamnă social și care, în biata noastră Republică, a înlocuit,  încă de la primii pași ai Democrației, Meritocrația.

Și iertat fie-mi, Doamne, neputința de a le da tuturor celor ce  doresc zi de zi, un răspuns privitor la nedumeririle lor legate de ceea ce cârmuitorii acestui oraș, reziditorii de astăzi ai acestei cetăți, doresc să facă  pentru ei, pentru bunăstarea lor…

Iartă-mă Doamne pentru vanitatea mea, care nu m-a lăsat până astăzi să devin sluga vreunui partid politic, lipsit de iscusința de a-mi  cultiva obediența, cu scopul de a mă căpătui. Căci, oare  ce luăm după noi și ce lăsăm în urma noastră, altceva decât numele și înfăptuirile noastre?!

Și la sfârșit de tot,  Iartă-mă Doamne pentru toate gândurile așternute  în rândurile înșiruite de mine mai sus, cât  și pentru păcatele ce se vor naște  în viața mea ulterioară, până ce misiunea mea pământeană se va încheia…

Și nu în ultimul rând, Te rog, Doamne, acum, la ceasul ce ne amintește în fiecare an de momentul Învierii Tale,  să mai faci o minune prin care să ne arăți nouă, giurgiuvenilor calea spre dăruire, mântuire, iertare și mai ales spre buna înțelegere!

                                         Hristos a Înviat…!

               Un  Paște Fericit vă dorește Florian TINCU

 Înainte cu câteva clipe de ceasul Învierii Domnului,  ce ne amintește în fiecare an de jertfa Mântuitorului și în același timp despre Învierea sa (o  promisiune la viața veșnică a spiritului fiecăruia dintre creștini), vă conjur a-mi permite să mă spovedesc public, din dorința de a-mi curăța spiritul de balastul clipelor de vinovăție ce îmi […]