Starship, cea mai mare rachetă din istorie, lansată de SpaceX, a explodat pe orbită după 4 minute de zbor

Starship, cea mai mare rachetă din istorie, lansată de SpaceX, a explodat pe orbită după 4 minute de zbor

Starship, cea mai mare rachetă din istorie, lansată de SpaceX, a explodat pe orbită după 4 minute de zbor.
Compania americană SpaceX a miliardarului Elon Musk a lansat joi, 20 aprilie, la a doua încercare, vehiculul spaţial Starship, care a explodat pe orbită la 4 minute după ce a părăsit solul, informează The Guardian.

„Nava spațială tocmai a experimentat ceea ce numim o dezasamblare rapidă neplanificată”, a spus un oficial, citat de CNN. Cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată a explodat la câteva minute după ce a fost lansată din Texas într-un zbor de testare prin care compania SpaceX spera să fie primul pas într-o călătorie umană către Marte. Sistemul de rachete Starship de 120 de metri a decolat joi, la ora locală 8.33. A câștigat viteză, dar apoi a început să se rotească la altitudine înainte de a exploda, la aproximativ patru minute după ce a părăsit solul. Se pare că cele două secțiuni ale sistemului de rachete – propulsorul și nava de croazieră – nu s-au putut separa corect după decolare, ceea ce a cauzat posibila defectare a navei spațiale.

Cei de la SpaceX au avertizat anterior că șansele de succes sunt scăzute și că scopul zborului de testare este acela de a culege date, indiferent dacă misiunea va fi îndeplinită complet sau nu. Angajații de la SpaceX au aplaudat chiar și după ce racheta a explodat. Lansarea Starship a fost amânată, luni, din cauza unei probleme la o supapă din sistemul de presurizare al propulsorului, care părea să fie înghețată. Starship era un vehicul spaţial supergreu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată. Este alcătuit din două componente: un vehicul de transport spaţial – treapta superioară şi o rachetă gigantică – treapta inferioară, denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spaţiu. Vehiculul avea înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte.

 

sursa: libertatea.ro

Starship, cea mai mare rachetă din istorie, lansată de SpaceX, a explodat pe orbită după 4 minute de zbor. Compania


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/starship-cea-mai-mare-racheta-din-istorie-lansata-de-spacex-a-explodat-pe-orbita-dupa-4-minute-de-zbor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 20 aprilie 2023 21:31

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.