Trei adolescenţi din satul braşovean Ticuşu Vechi şi-au atacat vecinii în noaptea de Revelion, iar unul dintre musafirii acestora şi-a pierdut viaţa, în urma unor lovituri de topor încasate de la unul dintre tinerii agresori. Fratele decedatului a suferit şi el răni grave şi a fost internat în spital.  MinoriiCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu IONEL TEODOREANU, PROZATORUL COPILĂRIEI ȘI ADOLESCENȚEI 125 de ani de la naștere „Chiar de la întâiul volum Ulița copilăriei, Ionel Teodoreanu apare ca un scriitor original, în posesiunea deplină a formulei sale. Dacă, exterior, această literatură lirică și imagistică, trăind aproape exclusiv din evocarea vârstei infantile,Citeste pe larg

Asociația Pur și Simplu Verde derulează în lunile octombrie și noiembrie proiectul Teens for Green Cities, proiect finanțat prin Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Proiectul Teens for Green Cities își propune implicarea adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani înCiteste pe larg

În această lună, 4 copii au fost internaţi la spital din cauza dificultăţilor respiratorii şi tensiunii arteriale scăzute. S-a constatat că pacienţii tineri aveau anticorpi împotriva Covid-19, ceea ce indica faptul că avuseseră boala. Ei se luptă cu o afecţiune rară, inflamatorie, care ar putea să le pună viaţa în pericol,Citeste pe larg

Imunizarea copiilor împotriva Covid-19 ar putea începe mai repede decât se credea. Pfizer-Biontech vor ca vaccinul lor să fie aprobat și pentru adolescenți. Cele două companii au anunțat rezultatul testelor la categoria de vârstă 12-15 ani. Pfizer-Biontech vor ca vaccinul lor să fie aprobat și pentru adolescenți Pfizer-Biontech vor caCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu IONEL TEODOREANU, prozatorul-poet al adolescenței 67 de ani de la moarte (n. 6 ianuarie 1897, Iași, România – d. 3 februarie 1954) Ionel Teodoreanu (nume complet: Ioan-Hipolit Teodoreanu) a fost romancier și avocat interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței…. IonelCiteste pe larg