În total peste 46 de cetățeni români au fost evacuați din Afganistan de la debutul crizei, fiind vorba despre cei 15 repatriați sâmbătă și peste 30 repatriați în zilele precedente. Președintele Klaus Iohannis a precizat sâmbătă că eforturile de aducere acasă a românilor din zonă vor continua. ”Celula de crizăCiteste pe larg

Potrivit sursei citate, la ceremonia care a marcat retragerea trupelor şi încheierea misiunii Armatei Române, din data de 21 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că, prezenţa noastră în Afganistan ne-a adus respectul aliaţilor şi al partenerilor de coaliţie. „Misiunea Forţelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărţileCiteste pe larg

Mai mult de 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, a declarat vineri un oficial NATO, angajându-se să dubleze eforturile de evacuare, în timp ce criticile la adresa modului în care Occidentul gestionează criza sunt din ce în ce maiCiteste pe larg

Primeşte sau nu România refugiaţi din Afganistan? Premierul susţine că este o discuţie de termene şi spune că România va ajuta în această problemă. Primeşte sau nu România refugiaţi din Afganistan? Florin Cîţu a făcut anunţul: E o discuţie de termene! „Situaţia din Afganistan se deteriorează de la o orăCiteste pe larg

​Khalida Popal, fost căpitan al selecţionatei feminine afgane de fotbal, refugiată în Danemarca, le-a sfătuit pe jucătoarele din ţara sa, unde talibanii au revenit la putere, să-şi şteargă conturile de pe reţelele de socializare şi să-şi ardă echipamentele pentru a se proteja, transmite Reuters. Popal, 34 ani, care a obţinutCiteste pe larg

Majoritatea analiştilor au vorbit despre Afganistan în ultimele zile. Nu vreau să reiau cronologia evenimentelor de recuperare a capitalei Kabul de către talibani. Vreau să fac o analiză a ceea ce a dus la acest final şi la consecinţele geopolitice ale „Războiului împotriva terorii”. Sunt elemente noi care nu auCiteste pe larg

Printr-un proces deschis în cursul lunii iulie 2021, la Judecătoria Sectorului 4, o femeie din Bucureşti a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său, un fost militar american, despre care spune că, în urma misiunilor din Irak şi Afganistan, „a dezvoltat sindromul posttraumatic care se manifestau sub formaCiteste pe larg

Potrivit publicaţiei Defense One, americanii nu ar fi intenţionat să evacueze atât de mulţi oameni într-un singur zbor, însă afganii pur şi simplu s-au tras unii pe alţii înăuntru prin rampa deschisă a avionului. În loc să-i oblige să coboare, „echipajul a decis să decoleze”, a declarat un oficial pentruCiteste pe larg

Diferitele unghiuri sunt de luat în consideraţie dar am preferat să rămânem la consecinţele şi costurile retragerii intempestive a Statelor Unite şi modul în care încearcă să facă damage control al unei retrageri intempestive de pe teren. Mai ales că obiectivele, realitatea şi acţiunile militare sunt cu totul diferite deCiteste pe larg

România şi alte 63 de ţări, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite, plus Uniunea Europeană, au emis o declaraţie comună prin care cer ca localnicii şi străinii care doresc să plece din Afganistan să li se permită să facă acest lucru. „Acordăm sprijin, acţionăm pentru a garantaCiteste pe larg

Ce se petrece acum în Afganistan reaminteşte, în oglindă, la o scară mai mică, desfăşurarea evenimenelor din Vietnamul anului de graţie 1975. În primăvara acului an, Biroul politic din Vietnamul de Nord decidea declanşare ofensivei finale care trebuia să se încheie prin cucerirea Saigonului. Regimul din Vietnamul de sud nuCiteste pe larg

Insurgenţii au pătruns în Zaranj – capitala provinciei Nimroz, situată în sud-vestul Afganistanului – fără să li se opună ”vreo rezistenţă”, a anunţat adjuncta guvernatorului provinciei, Roh Gul Khairzad. Un orăşel situat la frontiera cu Iranul, Zaranj este important economic, iar cucerirea lui le permite insurgenţilor să controleze o nouă parte a frontierei afgane.Citeste pe larg

„Din nefericire, terorişti brutali şi sălbatici au comis un nou act de laşitate şi au ucis un patriot afgan care rezista propagandei inamice,  Dawa Khan Menapal, la rugăciunea de vineri, din capitală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Mirwais Stanikzai. Asasinatul a intervenit la câteva zile după ce talibaniiCiteste pe larg