La data de 15 ianuarie a.c., ora 03.30 Poliția Orașului Mihăilești a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un restaurant din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu are loc un conflict între mai multe persoane. În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din  primele cercetări a reieșit faptul că, …

Citeste pe larg

  S-a întâmplat miercuri, în jurul prânzului, iar ”eroul” este, se pare, unul din preoții ce slujesc în comuna Oinacu. Acesta se masturba, în mașina personală, în apropierea liceului Nicolae Cartojan, unde urmărea cu interes elevele ce intrau și ieșeau de la școală. Surse neoficiale susțin că preotul a fost prins în flagrant de polițiști, …

Citeste pe larg

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Giurgiu efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evadare și violare de domiciliu, după ce un bărbat, de 25 de ani, nu ar fi respectat măsura arestului la domiciliu. La data de 31 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de …

Citeste pe larg

CĂȚI AGRESORI AU AJUNS SĂ FIE CONSILIAȚI LA CENTRUL SPECIAL ÎNFIINȚAT ÎN ACEST SCOP LA GIURGIU?

În decurs de șapte luni de la înființare, Centrul de consiliere pentru agresori, serviciu social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu,  a acordat asistență în 217 cazuri de violență domestică raportate de către Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu, în baza protocolului de colaborare încheiat cu D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Astfel, 217 potențiali beneficiari au fost informați despre serviciile de consiliere gratuite oferite în cadrul Centrului de consiliere pentru agresori. Până în prezent, șapte persoane au beneficiat de astfel de programe de consiliere.

Cifrele raportate privind violența domestică sunt îngrijorătoare.Misiunea acestui centru de zi este furnizarea de servicii complexe agresorilor familiali, în vederea corectării comportamentelor agresive și pentru a sprijini reabilitarea și reinserția socială a acestora. Până în prezent, șapte agresori familiali (șase bărbați și o femeie) au fost incluși în programe personalizate de consiliere psihologică; pentru doi dintre aceștia, instanța judecătorească a dispus in acest sens iar în ceea ce-i privește pe ceilalți cinci, a fost opțiunea lor să beneficieze de consiliere psihologică. Avem o foarte bună colaborare atât cu Inspectoratul Județean de Poliție cât și cu Serviciul Județean de Probațiune, cu care am incheiat protocoale în scopul facilitării accesului unui număr cât mai mare de agresori familiali la serviciile oferite de Centrul de consiliere pentru agresori și sperăm ca în viitor tot mai mulți agresori familiali să beneficieze de serviciile oferite în cadrul acestui serviciu social, a declarat Elvira Gavrilă, coordonator al Centrului pentru agresori Giurgiu.

Centrul pentru agresori din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu este unul din cele opt   centre pentru agresori înființate în cadrul proiectului predefinit “Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, implementat la nivel național de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și finanțat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene. Valoarea grantului acordat proiectului este 2.500.000 de euro.

 

Unul din  obiectivele principale ale proiectului este sprijinirea autorităților române în adoptarea unei abordări coordonate pentru tratarea provocărilor reprezentate de punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, vizând reducerea violenței în familie și a violenței împotriva femeilor prin facilitarea schimbului de bune practici cu instituții norvegiene relevante, cu experiență în domeniul violenței în familie și a violenței împotriva femeilor.

În acest sens, în ultimul an au fost organizate o serie de activități  în vederea creșterii nivelului de pregătire al profesioniștilor din cadrul serviciilor sociale specializate,  precum derularea de seminare de instruire și întâlniri de lucru. De asemenea, în cadrul proiectului implementat de Agenția Națională de Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați, în luna ianuarie 2023 va avea loc o vizită de studiu  în Norvegia,  pentru schimbul de bune practici cu experți norvegieni.

 

D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg

Mai tânărul PS Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioan al Timișoarei și Banatului, explică cu claritate de ce nici un ortodox nu poate accepta Certificatul de vaccinare pentru a i se condiționa accesul la credință și muncă, pentru a i se restrânge Libertatea conferită de Unul singur: Iisus HristosCiteste pe larg

„Transplantologi negri” din Occident au ajuns în Republica Populară Donețk, nu departe de localitatea Artiomovsk/Bahmut, pentru a „face bani din organele” militarilor ucraineni, a declarat colonelul de poliție din Republica Lugansk, Vitali Kiseliov, citat de publicația Vzgliad. Kiseliov a anunțat că în urmă cu aproximativ trei săptămâni, în regiunea ArtiomovskCiteste pe larg