Președintele Iohannis n-a vrut să reprezinte România la dineul oficial de la Casa Albă, unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. A avut ceva mai important de făcut: s-a urcat în avionul de lux închiriat din banii noștri și s-a oprit la Constanța, pentru o vacanță la Neptun. L-am pus noi în […]

Citeste pe larg

Luni 15 iulie, după cum ne spunea deputatul Alexandru Andrei,  în calitatea sa de președinte al Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, a fost votată  Legea prin care a fost aprobată vânătoarea pentru un număr de circa 500 de exemplare de urs, din totalul estimat la 8.000 de exemplare existent la această […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „A fost votată Legea prin care a fost aprobată vânătoarea pentru un număr de circa 500 de exemplare de urs, în România!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Împreună cu senatorul Toma Petcu, am fost astăzi (n.r.: miercuri, 10 iulie) la Ministerul Dezvoltării alături de primarii comunelor Oinacu și Săbăreni care au semnat contractele de finanțare pentru proiectele depuse pe programul ”Anghel Saligny”. Comuna Oinacu primește, astfel, aproape șapte milioane lei (6.856.220,88 lei) pentru modernizarea prin asfaltare a străzilorCiteste pe larg