Miercurea aceasta, a fost publicat sondajul CFA România realizat luna, care arată o creștere a indicatorului de Încredere Macroeconomică de la 38,1 puncte la 40,4 puncte. Afirmația recentă a guvernatorului BNR, conform căreia nu ştie ce se va întâmpla cu cursul valutar în perioada următoare, dar a precizat că, pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează şi lucrurile încep să intre în normal, atunci va fi dată mai multă flexibilitate cursului valutar, a ridicat așteptările analiștilor în ceea ce privește nivelul euro în următorul an. Mugur Isărescu nu a uitat să precizeze că bugetul pe acest an este realizat pe o valoare medie a cursului euro de 5,01 lei și de 4,70 lei în cazul dolarului, valoare calculată de Comisia de Prognoză Dacă la precedentul sondaj din decembrie valoarea medie a anticipațiilor cursului euro pentru orizontul de șase luni a fost de 5,0404 lei, respectiv de 5,0886 lei pentru orizontul ianuarie 2026, la actualul sondaj cursul monedei unice ar urma să crească cu circa 3,6%. Astfel, pentru orizontul de șase luni valoarea medie a anticipațiilor este de 5,0759 lei, iar pentru februarie 2026 valoarea medie a cursului anticipat este 5,1595 lei. Totodată, în minuta ședinței de politică monetară care s-a desfășurat în 14 februarie, unde s-a decis menținerea ratei de referință la 6,5%, se arată că „riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului rămân ridicate, au susținut în mai multe intervenții membrii Consiliului, evocând deficitele gemene mari,  precum și situația politică internă, de natură să provoace îngrijorări legate de consolidarea fiscală în perspectivă apropiată. Totodată, s-au făcut referiri la tensiunile geopolitice și la măsurile de politică comercială ale administrației SUA, cu potențiale implicații asupra deciziilor de politică monetară ale Fed/băncilor centrale majore și asupra volatilității de pe piața financiară internațională”. Miercurea aceasta, cursul a crescut de la 4,9773 la 4,9774 lei, maxim al ultimului an, în timp ce tranzacțiile au continuat să se realizeze în culoarul 4,9770 – 4,9775 lei. În piața monetară se observă o ușoară tendință de scădere a indicilor ROBOR, care rămân totuși în jurul pragului de 6%, în condițiile în care sondajul CFA România anticipează menținerea inflației din acest an în apropiere pragului de 5%. Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,0 la 5,99% iar cel la 12 luni a coborât de la 6,08 la 6,07%. Înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite, euro creștea la 1,0487 – 1,0525 dolari, iar media monedei americane a coborât de la 4,7536 la 4,7417 lei, minim al ultimelor două luni. Aceeași tendință de apreciere o avea euro și față de alte monede majore. Astfel, media francului elvețian a scăzut la 5,2954 lei iar a lirei sterline la 5,9965 lei, față de 6,0152 lei, maximul ultimelor două luni atins vinerea trecută. Prețul gramului de aur, care a atins joia trecută maximul istoric de 452,3179 lei, a coborât la 443,9424 lei, rezultat al deprecierii monedei americane și a metalului galben la 2.904 – 2.930 dolari/uncie. După un raliu ascendent din ultimele două luni, declanșat de revenirea lui Donald Trump la Casa albă, piața cripto se află acum în plin proces de marcare a profiturilor, care împinge cotațiile în jos. La jumătatea săptămânii, bitcoin a coborât la 87.319 – 89.309 dolari iar ethereum la 2.416 – 2.503 dolari.

Citeste pe larg

Sondajul realizat în decembrie 2024 în rândul membrilor CFA România a relevat efectul negativ pe care îl pot avea tensiunile politice și evoluția economiei locale asupra inflației și cursului de schimb, iar indicatorul de încredere macroeconomică se menține la un nivel scăzut. Astfel, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a situat la valoarea medie de 5,02%, ceea ce poate încetini normalizarea politicii monetare a BNR, a cărei rata de referință se află în prezent la 6,5%. Joi, cursul de schimb al euro a scăzut marginal de la 5,9768 la 5,9763 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,976 – 4,977 lei, după ce cotația din cursul nopții, din piața asiatică, a revenit la 4,979 lei. Stabilitatea din acest moment este continuarea celei din 2024, având în vedere că BNR folosește cursul leu/euro drept principal instrument în lupta sa cu inflația. Prognoza de toamnă (septembrie 2024) a Comisiei Naționale de Prognoză anticipează un curs mediu anual al euro de 5,01 lei. În schimb, analiștii CFA România văd pentru sfârșitul acestui an o valoare medie a cursului anticipat al euro de 5,0886 lei, iar pentru orizontul de 6 luni valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,0404 lei/euro. Înjumătățirea lichidității din piața monetară și decizia BNR din noiembrie și luna aceasta de a menține rata de referință de la 6,5%/an, au pus presiune pe dobânzile interbancare iar indicii ROBOR au revenit la pragul de 6%, după mai multe luni în care ei au coborât aproape de 5,5%. Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a urcat de la 5,94 la 5,96%, față de 5,55%, la începutul lui noiembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,01 la 6,02% iar cel la 12 luni de la 6,11 la 6,12%. Înainte de publicarea în Statele Unite a unor date economice fundamentale, euro a scăzut la 1,0391 – 1,0421 dolari iar media monedei americane a crescut de la 4,7609 la 4,7792 lei. Cursul francului elvețian a crescut de la 5,2692 la 5,2704 lei iar cel al lirei sterline a coborât de la 5,8894 la 5,8884 lei. Prețul gramului de aur a crescut de la vechiul record de 422,4014 lei la unul nou de 422,7614 lei, efect al aprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 2.737,20 și 2.757,30 dolari/uncie. Media monedelor din regiune se aprecia la 4,2181 zloți/euro, respectiv la 410,74 forinți/euro. Bitcoin s-a retras la 101.260 – 103.763 dolari, iar ethereum la 3.188 – 3.259 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Situația încordată pe plan politic nu și-a făcut simțită prezența în piața valutară în cursul lunii noiembrie. Volatilitatea cursului euro s-a limitat la 4,9747 – 4,9771 lei, aprecierea monedei unice față de finalul lui octombrie fiind de 0,026 bani. În schimb, dolarul a crescut cu aproape 3%, francul elvețian cu circa 1,3% iar lira sterlina cu peste 0,6%. Majoritatea membrilor CFA România care au răspuns la un sondaj realizat în octombrie, au calculat o valoarea medie a anticipaţiilor cursului euro pentru orizontul de 6 luni de 5,0627 lei, iar pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025), una de 5,0964 lei. Comisia Națională de Prognoză anticipa în ultimul său raport de vară, publicat în septembrie, un curs mediu al euro în 2025 de 5,03 lei, respectiv 5,09 lei în 2026. Tensiunea existentă în piață înainte de alegerile parlamentare și de al doilea tur al celor prezidențiale, a ridicat cursul euro de la 4,9769 la 4,9771 lei, urmare a faptului că tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,976 – 4,977 lei, însă cotațiile au crescut în piețele externe până 4,982 lei. Indicii ROBOR și-au temperat creșterile din ultimele zile, a căror amplitudine s-a majorat după publicarea rezultatelor din primul tur al prezidențialelor. La sfârșitul lunii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,92 la 5,93%, față de 5,55%, la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,96 la 5,97%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,99%, față de 5,64% în prima parte a lunii septembrie. Trezoreria s-a împrumutat joi cu 500 milioane lei, care reprezintă valoarea programată a emisiunii de obligațiuni de stat cu scadența în februarie 2038, pentru care a acceptat un randament mediu anual de 7,32%. Costul ridicat acceptat de Finanțe se datorează îngrijorărilor pe care le are piața cu privire la politicile bugetare relaxate din acest an și a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Creșterea inflației din zona euro la 2,3% în noiembrie, peste ținta de inflație de 2% a Băncii Centrale Europene, a redus presiunea pe moneda unică, piața considerând că banca centrală nu va opera o tăiere a dobânzii de politică monetară,care se află la 3,50%, mai mare de 25 de puncte de bază. Euro s-a apreciat la sfârșitul lui noiembrie la 1,0540 – 1,0597 dolari, însă comparativ cu finalul lui octombrie a pierdut peste 3%. Pentru 2025, majoritatea analiștilor anticipează atingerea parității dintre moneda europeană și cea americană, cu un minim al euro de 99 cenți, respectiv un posibil maxim de 1,16 dolari, spre finalul anului. În piața locală, cursul dolarului a scăzut vineri la 4,7129 lei. Cursul francului elvețian a fluctuat în ultima săptămână din noiembrie între 5,3349 și 5,3612 lei, cel de vineri fiind stabilit la 5,3526 lei. Lira sterlină a crescut de la 5,9563 la 5,9807 lei. După atingerea în 22 noiembrie a maximului de 99.514 dolari, bitcoin a scăzut marți la circa 91.000 dolari, și a încheiat săptămâna între 95.775 și 98.400 dolari. Ethereum a crescut la sfârșitul lui noiembrie, când volumul de tranzacționare la depășit pe cel al bitcoin, la 3.663 – 3.730 dolari. Analiza cuprinde perioada 25 – 29 noiembrie

Citeste pe larg

Piața valutară și cea monetară au fost stabile marți, în conformitate cu eforturile BNR de a asigura calmul social, cu două luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, pe fondul unor măsuri populiste luate de PSDNL. De mai mult de o săptămână tranzacțiile tranzacțiile din piața valutară se realizează în culoarul 4,973 – 4,975 lei. Marți, cotațiile au crescut pentru scurt timp până la 4,976 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9743 la 4,9738 lei. Sondajul efectuat în august în rândul membrilor CFA România indică o perspectivă depreciativă pentru leu, în condițiile majorării deficitului comercial și a celui de cont curent. Se observă, însă, scăderea anticipațiilor față de sondajul precedent. Pentru orizontul de 6 luni (aprilie 2025) valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,0098 lei/euro, față de 5,0258 lei/euro cât se estima în iulie pentru martie 2025. Pentru august viitor, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0735 lei/euro, față de 5,1062 lei/euro la sondajul din iulie. Încetinirea economiei României în următoarele luni, sub efectul stării de recesiune tehnică din Germania, majorarea deficitelor publice, care vor necesita creșterea în 2025 a unor taxe și impozite, sunt tot atâtea motive pentru ca analiștii CFA România să anticipeze pentru august 2025 o rată a inflației de 4,95%, față de 4,4% pentru iulie 2025. O astfel de posibilitate ar putea încetini ritmul de reducere a dobânzii de politică monetară, care ar putea ajunge la sfârșitul anului viitor la 5%, față de 6,50% în prezent. Analiștii CFA România estimează pentru august viitor o valoare a indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, de 5,16% față de 5,55%, în prezent. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat marți la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%. Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale, de la care se așteaptă o tăiere de 0,25% sau 0,5% a dobânzii de referință, care este acum de 5,25 – 5,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani. Motiv pentru investitori să ridice cotațiile euro la 1,1115 – 1,1147 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,4737 la 4,4662 lei. Cursul francului elvețian a stagnat la 5,2921 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,8990 la 5,9047 lei. După ce a atins la începutul săptămânii un nou maxim istoric de 2.590,10 dolari, metalul galben s-a retras marți la 2.569,30 – 2.587 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 369,6415 lei/uncie, în condițiile în care moneda americană s-a depreciat. Monedele din regiune aveau o evoluție mixtă. Media celei maghiare s-a depreciat la 394,27 forinți/euro iar a celei poloneze s-a întărit la 4,2748 zloți/euro. Bitcoin fluctua între 57.635 și 59.364 dolari iar ethereum între 2.263 și 2.323 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Volatilitatea perechii euro/leu a fost redusă în perioada analizată, mult mai ample fiind evoluțiile celorlalte valute majore. Cursul euro a fluctuat între 4,9345 și 4,9416 lei. Vineri, media a fost stabilită la 4,9388 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,937 – 4,94 lei, cu închiderea pieței la 4,937 lei. La sfârșitul […]

Citeste pe larg

Experții au prognozat câteva tendințe principale pentru piața forței de muncă din Rusia în 2023: companiile vor face economii reducând cheltuielile de personal, cererea pentru ”gulere albastre” va crește, iar agențiile guvernamentale vor fi principalii angajatori, relatează publicația RBC, citând experți din piață. Situația economică care s-a creat în Rusia,Citeste pe larg

De asemenea, componenta de condiţii curente a indicatorului a crescut cu 19,5 puncte faţă de luna anterioară. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2022/iunie 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,75%, dar niciun participant la sondaj nu prevede o scădere a ratei inflaţiei în următoareleCiteste pe larg

Aventura lui Mirel Rădoi (39 de ani) pe banca României se va încheia, aproape sigur, în următoarele zile. După ce a ratat calificarea la Euro 2020, în faţa Islandei, care a devenit ciuca bătăilor în Europa, după cum „Adevărul“ a scris aici, acum, fostul stelist a debutat catastrofal, în preliminariileCiteste pe larg