Contractul colectiv de muncă al angajaților din Ministerul de Interne a fost modificat, iarv aceștia au acum noi beneficii. Discuțiile între conducerea Ministerului de Afaceri Interne (MAI) și reprezentanții organizațiilor sindicale pe marginea Contractului colectiv de muncă au fost începute în luna iulie, iar documentul a fost semnat de părți în data de 19 septembrie …

Citeste pe larg

Uniunea Europeană sărbătorește cea de-a 30-a aniversare a pieței unice. Am participat, în plenul Parlamentului European, la o ceremonie și o dezbatere cu Comisia Europeană privind piața unică. Prin apartenența la Uniunea Europeană, România are acces liber la o piață de aproape 450 de milioane de locuitori. Cetățenii și firmele românești beneficiază de libera circulație […]

Citeste pe larg

În aceste zile de început de octombrie, Văraticul a îmbrăcat veștmântul toamnei iar văzduhul anunță mare sărbătoare! Se împlinesc 210 ani de la prima sfințire a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (1812 – 2022) și 20 de ani de când stareța acestei mănăstiri este Maica Stavrofora Iosefina Giosanu. Read More Sursa:Citeste pe larg

Președintele rus, Vladimir Putin, își sărbătorește ziua de naștere astăzi, 7 octombrie 2022. În această dimineață, el a venit la  Sankt Petersburg, unde se întâlnește cu șefii țărilor CSI (Comunitatea Statelor Independente – n.r.), într-un cadru informal. Cel care urma să devină șef al statului rus s-a născut la 7 octombrieCiteste pe larg

„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când își urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când și-l trădează, să se gătească de pedeapsă. Dumnezeu nu cade! Noi cădem, nu Iisus! Dar căzand noi din creștinism, ni se pare că a căzut creștinismul. Ni se pare că a căzut altcineva, nuCiteste pe larg

Oameni buni, vă mulțumesc tuturor pentru urări și vă asigur că sunt bine, sănătos și iubitor de pace și libertate, la fel ca și până acum. Am făcut intenționat o pauză de feisbuc, pentru reflecție și… realimentare. Ne așteaptă luni și ani… Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

10 decembrie 2021 reprezintă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă  ziua în care The post Mesajul Preşedintelui ANOFM cu ocazia zilei aniversare – „Ziua ANOFM” appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Mesajul Preşedintelui ANOFM cu ocazia zilei aniversare – „Ziua ANOFM”Citeste pe larg

10 decembrie 2021 reprezintă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă ziua în care aniversează 23 ani de activitate, perioadă în care a dovedit că este o instituție puternică, un actor important pe piața muncii. În această zi importantă doresc să transmit un mesaj de angajament către toți beneficiariiCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu ANIVERSARE MIRCEA CĂRTĂRESCU (n. 1 iunie 1956, București), poet, prozator, critic literar, jurnalist. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi, având de asemenea o carieră literară internațională remarcabilă. Uniunea Scriitorilor din România l-a propus oficial, de două ori, la Premiul Nobel pentruCiteste pe larg

ISU Giurgiu Atât în momentele grele, cât și în zilele aniversare este important să îi ai aproape pe oamenii care te susțin și pe care știi că te poți baza necondiționat. Iar gândul nostru se îndreaptă astăzi către voi, #jandarmii giurgiuveni. Știm că nici anul acesta nu veți sărbători ZiuaCiteste pe larg