Sâmbătă, 4 octombrie, în intervalul orar 20.00-24.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu și polițiști de frontieră, au desfășurat, în municipiul Giurgiu, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor judiciare, respectarea normelor de conviețuire socială și […]

Articolul Razie în municipiu, sâmbătă seară, aproape de miezul nopții. Care au fost sancțiunile aplicate… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Azi, 05.10.2025, directorul general s-a deplasat personal la căminul de vârstnici din Singureni pentru a evalua progresul lucrărilor de igienizare și reabilitare a spațiilor dedicate beneficiariilor noștri. Vizita a avut drept scop asigurarea că toate eforturile de reabilitare se desfășoară conform planului și sunt aproape de finalizare. Directorul general aCiteste pe larg

 După cum ne-a informat reprezentantul Prefecturii Giurgiu, până la ora prânzului, la nivelul județului Giurgiu nu au fost semnalate probleme deosebite, în urma manifestării Codului portocaliu de vânt puternic, cu excepția celor transmise de către purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu. Precizăm că în județul Giurgiu, Codul portocaliu este în vigoare până în această seară, […]

Articolul Codul porocaliu de vânt puternic se menține astăzi, până aproape de miezul nopții! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Leul a avut în septembrie o evoluție mixtă față de principalele valute, influențată de nivelul aversiunii față de risc. Cursul euro a crescut față de sfârșitul lui august cu aproape 0,9 bani, dolarul a pierdut circa doi bani, francul elvețian a câștigat 0,25 bani iar lira sterlină a urcat cu aproape 1,6 bani. Luna s-a încheiat cu o apreciere a mediei monedei unice de la 5,0783 la 5,0811 lei, consecință a creșterii cotațiilor la 5,079 – 5,083 lei. Indicii ROBOR au coborât la noi minime față de data de 7 mai, imediat după publicarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale. Atunci BNR s-a confruntat cu o puternică presiune asupra cursului iar euro a atins un maxim de 5,1222 lei. Pentru a stopa mișcările speculative, care mizau pe atingerea pragului de 5,20 lei, banca centrală a aspirat leii din piața monetară și a vândut peste 8 miliarde de euro. Creșterea dobânzilor interbancare au împins în sus IRCC, indicele în funcție de care se calculează rata creditelor ipotecare, care va urca în ultimul trimestru al acestui an la 6,06%, față de 5,55% în ultimele trei luni. La IRCC se adaugă marja băncilor comerciale care este de circa 2,5%. În primul trimestru al anului viitor se anticipează o valoare a indicelui de 5,70%, care se va retrage în perioada aprilie – iunie, după ce dobânzile interbancare s-au apropiat la sfârșitul acestei luni foarte mult de nivelul ratei de politică monetară practicată de BNR, care se situează la 6,5%. În ultima ședință din septembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,52 la 6,51%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,67 la 6,66%, față de 6,53% în data de 7 mai. Indicele la 12 luni a alunecat de la 6,85 la 6,84%, față de 6,58% în 7 mai. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1712 – 1,1761 dolari iar media monedei americane a scăzut de la 5,4389 la 5,4253 lei. Media francului elvețian a coborât de la 5,4389 la 5,4253 lei iar cea a lirei sterline de la 5,8217 la 5,8159 lei. Metalul galben a atins în cursul nopții, pe segmentul asiatic al piețelor specializate un nou record de 3.872,50 dolari/uncie, după ce la începutul săptămânii a urcat până la 3.832,30 dolari/uncie. Marcarea profiturilor, care a urmat în Europa, a coborât uncia până la 3.792,40 dolari, astfel că prețul gramului de aur a scăzut de la 530,7520 lei la 528,0976 lei, evoluție la care a contribuit și deprecierea monedei americane. Monedele din regiune se depreciau la 4,2692 zloți/euro, respectiv 391,11 forinți/euro. Volatilitatea bitcoin s-a restrâns la 112.743 – 114.847 dolari iar cea a ether la 4.139 – 4.238 dolari.

Citeste pe larg

Reamintim abonaților noștri că au la dispozițe, pentru plata facturilor, casieria situată în cartierul Policlinica, în corpul punctului termic 91. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona Policlinica, facem precizarea că locația este situate în capătul Bl. B3, Sc. C și în fața blocului T. Mai puteți ajunge la casierie astfel: -de la Piața Policlinică, prin fața blocurilor 32, C40 și C2, apoi la dreapta spre PT 91, -de pe strada 23 august, pe Aleea Alexandriei apoi la dreapta, după DGASPC, de pe strada 23 august, prin spatele Direcției Locale de Taxe și Impozite (DITL) -din strada Nicolae Titulescu, făcând la dreapta printre blocurile U2, scara C și U30, scara A. Program : Luni-Vineri, orele 9.00-17.00 Pentru alte informații puteți suna la tel. 0246 21 22 27, tasta 7. APA SERVICE GIURGIU

Citeste pe larg

Reamintim abonaților noștri că au la dispozițe, pentru plata facturilor, casieria situată în cartierul Policlinica, în corpul punctului termic 91. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona Policlinica, facem precizarea că locația este situate în capătul Bl. B3, Sc. C și în fața blocului T. Mai puteți ajunge la casierie astfel: de la Piața […]

The post Casieria din cartierul Policlinica, locul unde poți plăti factura aproape de casă appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

Un tablou sumbru al demografiei giurgiuvene se conturează în statisticile lunii iunie 2025. Deși numărul nașterilor a crescut față de aceeași lună a anului trecut, atingând 155 de nou-născuți (o creștere de 8,4%), vestea bună este umbrită de realitatea dureroasă a deceselor: 275 de giurgiuveni și-au pierdut viața în aceeași perioadă. Rezultatul? Un spor natural […]

Articolul Giurgiu, județul unde moartea bate viața: în luna iunie numărul celor  decedați a fost aproape dublu față de nașteri!  apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 Unde pot solicita pensionarii să plece la tratament balnear…  Până la data de 28 august 2025, la nivelul Casei Județene de Pensii (CJP) Giurgiu, au fost depuse 1846 cereri. Pentru seria XIII-a au fost repartizate de către Casa Națională de Pensii Publice un număr de 77 locuri din care s-au alocat 66 locuri. Durata sejurului […]

Articolul Aproape 2.000 de cereri depuse la CJP, de către pensionarii giurgiuveni, pentru bilete de tratament! Pentru câte stațiuni se poate opta… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de politică monetară nu o să vedeţi anul acesta, dar pe piaţă ROBOR a scăzut. Treptat condiţiile monetare şi de lichiditate s-au îmbunătăţit pentru că s-a recâştigat treptat credibilitatea ţării, au revenit fluxuri de capital. Dacă lucrurile merg bine şi lucrurile merg treptat, nu brutal, s-ar putea ca situaţia să se mai amelioreze“. Toate analizele făcute de băncile comerciale anticipează pentru primul semestru din 2026 o primă tăiere a ratei de referință, care se situează din august trecut la 6,5%/an. BNR estimează pentru luna viitoare un vârf al inflaţiei de 9,6 – 9,7%, respectiv de 8,8%, pentru sfârșitul anului, consecință a eliminării plafonării la preţurile energiei, care a provocat o creștere a prețurilor de circa 60%, și a majorării TVA şi a accizelor. Un raport ING Bank este mult mai pesimist și vede o inflație de 9,3% la finalul lui 2025, dar vede dobânda de politică monetară adusă la sfârșitul lui 2026 în jurul valorii de 5,5%. În schimb, cei de la BCR estimează pentru finalul anului o creștere a prețurilor de 8,8%, respectiv de 3,7% la sfârșitul lui 2026. Conform datelor publicate miercuri de Eurostat, România este ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu o creștere anuală de 6,6% în iulie, lună în care prețurile la nivelul Uniunii Europene au cunoscut un avans an/an de 2,4%, de la 2,3% în luna precedentă. Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,60%, nivel stabilit în urmă cu două săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,74%, după scăderea marginală de marți, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,90%. Dacă ROBOR a coborât aproape de nivelul ratei de referință, ceea ce indică echilibrarea lichidității din piață, în schimb cei care achită ratele credite în funcție de indicele IRCC, vor scoate în ultimele luni ale acestui an mai mulți din bani din buzunare, în condițiile în care acesta va urca de 5,55%, în prezent, la peste 6%. Creșterea sentimentului de aversiune față de risc a redus plasamentele considerate riscante, cum sunt monedele de la marginea zonei euro. După patru ședințe consecutive de depreciere, media euro a urcat de la 5,0573 la 5,0611 lei, sub valoarea de 5,0633 lei, stabilită miercurea trecută. Tranzacțiile se realizau în culoarul 5,057 – 5,062 lei. Euro fluctua în culoarul 1,1623 – 1,1693 dolari, înainte de publicarea minutei ședinței de politică a Rezervei Federale americane, de la sfârșitul lui iulie, și de întâlnirea anuală a șefilor marilor bănci centrale, care se va desfășura la Jackson Hole (Wyoming) în Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,3312 la 4,3462 lei, față de 4,3173 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Prețul gramului de aur a scăzut marginal de la 464,9675 lei la 464,7759 lei, un preț mai mic fiind înregistrat în 25 iulie. Metalul galben a avut în prima parte a zilei o evoluție depreciativă și a atins un minim de 3.310 dolari, după care a recuperat și a urcat la 3.342 dolari, valoare apropiată de maximele de marți. Decizia investitorilor de a-și marca profiturile după maximul de 124.456 dolari, atins joia trecută, a coborât bitcoin la 112.616 – 114.038 dolari. La rândul său, ether a scăzut la 4.067 – 4.240 dolari, după ce s-a apropiat de recordul de 4.892 dolari, atins în noiembrie 2021.

Citeste pe larg

Luni a început cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului; ca de obicei, prima probă a fost cea scrisă la Limba și literatura română. Pentru a doua sesiune a Bacalaureatul 2025 au fost organizate două centre de examen: la Liceul Tudor Vianu și la liceul din Bolintin Vale. După cum seCiteste pe larg

O grupare organizată de români  a declanșat  o adevărată isterie în Marea Britanie, reușind să fure din conturile  Fiscului Britanic aproape 50 de milioane de lire sterline, într-un jaf cibernetic. Din cauza acestei breșe de securitate, șefii instituției fiscale au fost chemați să dea explicații în Parlamentul Marii Britanii. Autoritățile britanice au solicitat sprijin internațional […]

Articolul RECORD! Giurgiuveni, alături de alți români au reușit  să spargă aproape 100.000 de conturi ale Fiscului britanic! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Nemulțumiți de transferuri și de pierderea sporturilor, infirmieri, îngrijitori, muncitori și asistenți medicali din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu (DGASPC), au preferat să plece acasă. ”Tot mai mulți colegi au ales să demisioneze recent, ca reacție la inițiativa de reformă introdusă de domnul director general Vișinel Balan. Noua sa misiune vizează […]

Articolul Exod la DGASPC Giurgiu: Aproape 30 de angajați și-au depus demisia în doar câteva zile! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

apa imbuteliata

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat, la începutul lunii iulie 2025, controale ample la nivel național asupra a aproape 700 de operatori economici implicați în producția, distribuția și comercializarea apei minerale naturale și a apei de izvor. În urma verificărilor, au fost identificate numeroase încălcări ale legislației, printre care depozitarea necorespunzătoare a sticlelor, […]

Articolul ANPC sancționează aproape 700 de firme pentru nereguli în comercializarea apei minerale și de izvor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg