Ultima lună de vară a fost pozitivă pentru leu, chiar dacă la finalul ei s-a manifestat o tendință de creștere a cursului, după ce euro a atins la începutul săptămânii trecute minimul ultimelor două luni de 5,0539 lei. La sfârșitul lui august, comparativ cu finalul lui iulie, media euro s-a depreciat cu mai puțin de jumătate ban, dolarul a pierdut circa 9,5 bani, francul elvețian a scăzut cu 3 bani iar lira sterlină cu aproape 2,5 bani. Majorarea cereri de valută din partea comercianților care se pregătesc să achite importurile făcute peste vară, a ridicat cursul la sfârșitul lui august la 5,0722 lei, maximul ultimei luni, în timp ce cotațiile din piață au urcat la 5,069 – 5,078 lei. În următoarele luni, leul se va confrunta cu majorarea inflației, care conform minutei ședinței de politică monetară a BNR, „va atinge probabil un vârf de 9,2 la sută în septembrie 2025 și se va situa la 8,8 la sută în decembrie 2025, mult peste valoarea de 4,6 la sută din prognoza precedentă, dar va coborî la 3,0 la sută în decembrie 2026, ușor sub nivelul de 3,2 la sută anticipat anterior, și la 2,7 la sută în iunie 2027.” Un alt factor destabilizator este reprezentat de situația politică, care se poate deteriora în orice moment, având în vedere structura coaliției de guvernare, ceea ce poate afecta reducerea deficitului bugetar şi menţinerea stabilităţii economice. O astfel de evoluție poate reduce încrederea pieţelor și determina o creștere a costurilor de împrumut din piețele internaționale. În acest sens, România a achitat în primele șapte luni circa 32 miliarde lei doar pentru dobânzi la împrumuturi anterioare    , mai mult cu peste 9,8 miliarde lei față de perioada similară din 2024. Finalul lunii a coincis cu scăderea indicilor ROBOR. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,60 la 6,57%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,73 la 6,72%, iar cel la 12 luni de la 6,90 la 6,89%. Volatilitatea săptămânală a perechii euro/dolar s-a redus la culoarul 1,1692 – 1,1730 dolari. Vineri, euro a crescut până la 1,1710 dolari, după ce s-a anunțat că inflația din Statele Unite a fost de 2,9%, ceea ce a alimentat speranțele unei reduceri a ratei dobânzii de către Rezerva Federală începând din septembrie. Situația rămâne încordată din cauza situației politice din Franța și creşterea inflaţiei şi a şomajului din Germania, unde prețurile au urcat în august la 2,1%, peste aşteptările analiştilor de 2%. La sfârșitul săptămânii trecute, cursul francului elvețian a scăzut modest la 4,3443 lei, iar media lirei sterline a coborât de la 5,8730 la 5,85 lei. Perspectiva ca Fed să normalizeze politica sa monetare, a redus plasamentele în monedă americană și le-au amplificat pe cele în metalul galben. Uncia a urcat vineri la 3.403 – 3.455 dolari, aproape de recordul de 3.499,70 dolari atins în aprilie. În piața locală, prețul gramului de aur a urcat de la 467,7917 lei, lunea trecută, la 476,0494 lei, la sfârșitul săptămânii trecute, tot mai aproape de maximul istoric de 487,0692 lei, înregistrat la începutul lunii mai. Deprecierea acțiunilor companiilor de tehnologie americane au coborât la finalul săptămânii cotațiile bitcoin la 108.380 – 109.507 dolari, iar cele ale ether la 4.373 – 4.488 dolari. Analiza cuprinde perioada 25 – 29 august

Citeste pe larg

Astăzi am condus ședința ordinară a Consiliului Județean Giurgiu, desfășurată la ora 13:00, unde am avut pe ordinea de zi mai multe puncte importante pentru dezvoltarea județului și sprijinirea comunităților locale. Proiectele de hotărâre aprobate au vizat: Acordul de parteneriat între județul Giurgiu și S.C. CHEMBENDER S.R.L., unitate protejată autorizatăCiteste pe larg

Luni, 18 august 2025, Casa Albă a găzduit o întâlnire de importanță istorică între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în încercarea de a avansa către un acord de pace în războiul din Ucraina. La discuții au participat, în calitate de susținători ai Ucrainei, mai mulți lideri europeni: președintele francez Emmanuel […]

Articolul Întâlnire crucială, luni, 18 august, la Casa Albă: Trump și Zelenski, sprijiniți de lideri europeni în discuțiile pentru pace! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sâmbătă, 16 august, la Oinacu a avut loc o nouă acțiune de sterilizare gratuită a câinilor, organizată cu sprijinul medicilor veterinari și al autorităților locale. Scopul inițiativei este reducerea numărului de animale fără stăpân și prevenirea abandonului, o problemă tot mai prezentă în comunitățile din județ. Locuitorii din Oinacu și din satele învecinate au răspuns […]

Articolul Sâmbătă, 16 august , la Oinacu , a continuat acțiunea de sterilizare GRATUITĂ a câinilor (VIDEO + Foto) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, reamintește părinților că sprijinul financiar acordat prin cardurile educaționale pentru anul școlar 2024-2025, în valoare de 500 de lei per beneficiar, poate fi utilizat cel târziu până la data de 31 august 2025. După această dată, fondurile rămase necheltuite vor fi retrase […]

Articolul Cardurile educaționale de 500 de lei – bani disponibili până la 31 august 2025. Sumele necheltuite vor fi retrase automat apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Vineri, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a hotărât menținerea la valorile stabilite în august 2024 a dobânzii de politică monetară la 6,50%an, a celei pentru facilitatea de creditare (rata Lombard) la 7,50%/an și a ratei la facilitatea de depozit la 5,50%/an, decizia ce nu a surprins piața care anticipează o primă reducere a dobânzilor în primul semestru al anului viitor. O analiză BCR – Erste Bank, estimează o inflație totală de 7,5% până la finalul anului, și una de bază de 6,5% (an/an) la sfârșitul anului. Raportul anticipează că „ajustarea fiscală este, de asemenea, de așteptat să conducă la corectarea deficitului comercial, ceea ce ar reduce presiunile de depreciere asupra leului și ar oferi BNR mai mult spațiu pentru a reduce dobânzile, având în vedere că cursul de schimb rămâne un element important în funcția sa de reacție.” Comunicatul de presă al BNR arată că, „rata anuală a inflației va consemna un amplu salt în trimestrul III 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent și pe o traiectorie fluctuantă considerabil mai ridicată decât cea din proiecția precedentă”. Piața valutară nu a fost influențată de decizia BNR, iar evoluția cursului euro a fost legată, mai ales, de nivelul aversiunii față risc și a cererii de monedă americană. Cursul euro a scăzut de la vineri de la 5,0736 la 5,0711 lei, minimul ultimelor două săptămâni, față de 5,0749 lei, în ședința de marți. La nivel săptămânal, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,071 – 5,078 lei. Indicii ROBOR au avut o ușoară tendință descendentă, care s-a temperat atunci când ei au ajuns aproape de nivelul ratei de politică monetară, care se află la 6,50%. Volatilitatea indicelui la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a limitat la 6,60 – 6,61%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la nivel săptămânal de la 6,76 la 6,75%, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,90%. Numirea lui Stephen Miran, președintele Consiliului Consilierilor Economici de la Casa Albă, de către Donald Trump pentru ocuparea temporară a unui loc vacant în Consiliul Guvernatorilor Rezervei Federale americane, a avut ca efect menținerea euro în apropierea pragului de 1,17 dolari. Creșterea numărului săptămânal de cereri inițiale de șomaj în SUA la 226.000, ceea ce indică o slăbire a pieței muncii americane, date publicate joi, au ridicat euro până la 1,1698 dolari. Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 1,1629 și 1,1680 dolari, față de 1,1550 – 1,1597 dolari, luni. În piața locală, cursul monedei americane a coborât de la 4,3954 lei, la începutul săptămânii, la 4,3561 lei, la sfârșitul ei. Evoluția dolarului este influențată de opiniile referitoare la viitoarea politică monetară a Fed. Sondajele indică o probabilitate mare ca o primă tăiere dobânzii să fie realizată în septembrie și se și anticipează o reducere totală de 58 de puncte de bază până la sfârșitul anului. Cursul francului elvețian s-a mișcat între 5,3897 și 5,4254 lei, și a fost stabilit vineri la 5,3913 lei. Media lirei sterline a crescut vineri de la 5,8110 lei la 5,8585 lei. Prețul gramului de aur a urcat vineri de la 471,9649 lei la 476,2885 lei, creștere datorată aprecierii monedei americane și a metalului galben la 3.378 – 3.407 dolari/uncie.

Citeste pe larg

În data de 18 august – 2025, Primăria comunei Oinacu din județul Giurgiu va găzdui o nouă rundă, importantă, în cadrul campaniei de sterilizare GRATUITĂ a animalelor de companie. Acțiunea dedicată exclusiv câinilor și pisicilor cu sau fără stăpân, s-a bucurat în urmă cu două săptămâni de o numeroasă participare din partea cetățenilor preocupați de […]

Articolul În data de 18 august 2025, în Comuna Oinacu va continua campania de sterilizare, GRATUITĂ , a animalelor! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea SPEED, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. În acest context polițiștii rutieri acționează în județul Giurgiu, cu prioritate pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule […]

Articolul Până pe 10 august polițiștii rutieri desfășoară acțiunea de combatere a vitezei excesive – ROADPOL Speed apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Data de 6 august are o însemnătate specială pentru municipiul Giurgiu, marcând atât un moment important din istoria orașului, cât și o sărbătoare religioasă cu rezonanță profundă în calendarul ortodox.                                foto: „Biserica Buna Vestire”  În această zi, în anul 1863, […]

Articolul Astăzi, 6 august – Zi cu dublă semnificație pentru Giurgiu: punerea pietrei de temelie a Bisericii „Buna Vestire” și sărbătoarea Schimbării la Față! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

SC Uzina Termoelectrică Production Giurgiu SA informează consumatorii arondați blocului MUV 5 că, din cauza unei avarii apărute la rețeaua primară, furnizarea apei calde de consum va fi oprită începând cu data de 4 august 2025. Reprezentanții companiei precizează că, pe durata lucrărilor de remediere, consumatorii nu vor beneficia de apă caldă. Reluarea furnizării agentului […]

Articolul Oprirea furnizării apei calde în zona blocului MUV 5 din Giurgiu, începând cu 4 august 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și continuitate în acordarea acestora. AsigurațiCiteste pe larg