După ce premierul Florin Cîțu a respins ideea introducerii unui așa – zis „pașaport de vaccinare”, care să dovedească dacă o persoană a fost imunizată sau nu, vicepremierul Dan Barna a anunțat că această decizie va fi asumată de țările europene iar România va urma direcția general impusă. Anunțul aCiteste pe larg

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă „şansa concretă” de dezvoltare şi de reformă în România, cele 30 de miliarde de euro de care urmează să beneficieze ţara noastră fiind alocate în PNRR pe 30 de componente din domenii importante, precum educaţie, sănătate, infrastructurăCiteste pe larg

Viceprim-ministrul Dan Barna a discutat, miercuri, cu Vera Jourova, vicepreşedintă a Comisiei Europene, conversaţia având ca teme principale viitorul Raport privind statul de drept în România şi progresele făcute de ţara noastră în direcţia încheierii Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Dan Barna „Obiectivul finalizării MCV este comun celor două părţiCiteste pe larg

Încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este unul dintre obiectivele majore ale Guvernului, afirmă vicepremierul Dan Barna. Dan Barna „Însă atingerea acestei ţinte depinde doar de România. Eforturile prioritare ţin de corectarea legilor justiţiei, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi punerea Codului penal şi aCiteste pe larg

El este cercetat pentru fraude cu bani europeni de către… DLAF ! Acest DLAF este în subordinea …guvernului! Despre ce vorbim ?! Barna este vicepremier ! ” Sefu ‘ vă rugăm frumos, cum e cu banii furați?… Cum care bani ? Ăia 6 milioane de euro ,furați pe seama persoanelorCiteste pe larg

„Am avut o discuţie cu premierul, care mi-a spus că o autoritate a statului s-a sesizat privind datele publicate de Vlad Voiculescu. Nu ştiu încă (ce autoritate, n.r.), aştept să văd un raport. (Premierul, n.r.) mi-a zis: domle, sunt oameni supăraţi. OK. Hai să vedem de ce. Premierul m-a sunatCiteste pe larg

Dan Barna, vicepremier în guvernul Florin Cîțu, spune că de abia de acum încolo începe marea provocare pentru cabinetul din care face parte, după ce bugetul a fost votat de Parlament, scrie stiripesurse.ro ”Cele două zile în care am ajuns să votăm bugetul au dovedit un lucru foarte clar: existăCiteste pe larg

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că ”gesturile mici trădează caracterele în momentele cheie”, făcând aluzia la liderul USR PLUS Dan Barna şi la incidentul din Camera Deputaţilor, în care un angajat al Camerei Deputaţilor a fost chemat pentru a-i ridica ochelarii, căzuţi de pe pupitru, scrie stiripesurse.ro ”Nu credCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu a fost prezent ieri la Parlament, chemat de către PSD la Ora prim-ministrului, să dea explicaţii pentru bugetul pe 2021. La un moment dat, în timpul discursului liderului PSD Marcel Ciolacu, vicepremierul Dan Barna, aşezat în banca rezervată Guvernului, este surprins de către camerele video în timpCiteste pe larg

Copreşedintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, a declarat miercuri, 17 februarie, că pensiile speciale sunt, practic, indemnizații în plată, nefiind pe criteriul contributivităţii, şi că următoarea categorie pentru care se va adopta un act normativ similar este cea a primarilor. „Astăzi, Parlamentul României şi-a mai recuperat un pic din cinsteaCiteste pe larg

Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se va afla pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de marţi, cel mai probabil urmând să intre miercuri în plen, a anunţat vicepremierul Dan Barna, scrie Agerpres. Dan Barna, foto stirileprotv.ro El a precizat că tema pensiilor specialeCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Vicepremierul Dan Barna și europarlamentarul USR PLUS Dragoș Pîslaru participă la o dezbatere despre competitivitate economică și digitalizare, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene este în direct acum. DEZBATERE PE COMPETITIVITATE ECONOMICĂ ȘI DIGITALIZARECiteste pe larg