La data de 4 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale și cei ai Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, bănuit …

Citeste pe larg

De ce este cu adevărat vital să veniți? Pentru că, pentru prima dată în istorie programul Zilei Naționale (Imnul Național, cântece patriotice, cuvântări) se va desfășura în centrul acestui oraș. Vom participa începând cu ora 12 și la manifestările organizate de Prefectură la Biserica Ortodoxă Pogorârea Duhului Sfânt. Read MoreCiteste pe larg

Sosirea Diviziei 101 aeropurtate este primită de către propagandă cu surle și trâmbițe. Spun idioții utili ai Occidentului că astfel România e protejată. Că nu avem de ce să ne facem griji, doar cei mai buni soldați ai lumii sunt pe teritoriul nostru. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Un agent de pază care a lucrat la o clinică de vaccinare COVID-19 din Alberta a declarat că a văzut „sute” de persoane care au avut reacții adverse, inclusiv zeci de persoane care au leșinat. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Trupele rusești au lansat rachete asupra a șase gări din centrul și vestul Ucrainei, a anunțat pe Telegram președintele Consiliului de Administrație al SA „Ukrzaliznytsia”, Alexander Kamyshin. <!–-> „În această seară, trupele rusești au lovit șase stații din centrul și vestul Ucrainei … Pagubele la infrastructură sunt grave, detaliile vorCiteste pe larg

UPDATE 18.10 La faţa locului sunt în acest moment 27 de autospeciale de stingere, 6 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare şi 8 ambulanţe. UPDATE 17.30 La faţa locului au fost trimise două autospeciale SMURD. Pompierii acţionează cu 11 autospeciale de stingere şi 4 autoscări. În acelaşi timp sunt evacuate toate persoanele aflate în magazin.Citeste pe larg