În luna mai a acestui an, Școala Gimnazială Constantin Stăncescu din comuna Răsuceni, județul Giurgiu, a avut onoarea de a participa la un schimb educațional inovativ prin programul ERASMUS+. Cadrele didactice ale școlii au efectuat o vizită de formare profesională în Istanbul, Turcia, oferindu-le oportunitatea de a învăța și de…

The post Școala Gimnazială Constantin Stăncescu din Comuna Răsuceni se alătură programului ERASMUS+ appeared first on Restart TV.

Citeste pe larg

Un incendiu violent s-a produs luni 8 iulie, după amiază, într-o gospodărie din localitatea Vărăști, județul Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere. Când au ajuns echipajele locuința ardea generalizat, suprafața fiind de aproximativ 60 mp. În urma incendiului au ars cele două camere ale locuinței, […]

Articolul Incendiu violent în comuna Vărăști, județul Giurgiu, luni, după amiază! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Chiar dacă duminică, 7 iulie, a fost o zi caniculară şi în comuna Izvoarele, pentru locuitorii comunei a fost o zi deosebită, de mare sărbătoare. În semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru sprijinul masiv pe care i l-au acorda la alegerile din data de 9 iunie, primarul Silviu Cazacu şi echipa sa au organizat o […]

Citeste pe larg

Sâmbătă, 6 iulie, s-a desfăşurat unul dintre cele mai aşteptate evenimente pentru locuitorii comunei Clejani: primarul Florin Nidelea a oferit tuturor locuitorilor, cu prilejul Festivalului Verii, o zi plină de distracţie, muzică şi dans în compania unor dintre cei mai îndrăgiţi artişti: Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Jean de la Craiova, Simona Dinescu, Georgiana Lepădat şi […]

Citeste pe larg

Aproximativ 50 de hectare dintr-un lan de grâu netreierat au ars, ieri după-amiază, în comuna Băneasa. Din cauza vântului, flăcările s-au extins rapid, pe o suprafață mare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au reușit să protejeze de foc alte aproximativ 55 de hectare de cultură de grâu. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul în aer liber lăsat nesupravegheat. Incendii de vegetație uscată și miriște s-au mai produs, astăzi, în municipiul Giurgiu, pe DN5 în zona localității Daia, la Greaca, Vedea și Popești. Pentru stingerea acestora au […]

Citeste pe larg

Aproximativ 50 de hectare, dintr-un lan de grâu netreierat,  au ars duminică după-amiază, în comuna Băneasa, județul Giurgiu. Din cauza vântului, flăcările s-au extins rapid, pe o suprafață mare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au reușit să protejeze de foc alte aproximativ 55 de […]

Articolul Cinzeci de hectare de grâu au ars duminică după amiază, în comuna Băneasa…! Unde au mai izbucnit incendii… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Știrea că într-una din localitățile comunei Călugăreni s-ar fi descoperit focare de pestă, ne-a determinat să îl contactăm pe primarul comunei , Iordache Dumitru, care ne-a spus: Da, din păcate, este adevărat…Avem  un focar de pestă porcină în Hulubești, ba  chiar două, la două familii. Am aflat de ele acum două-trei zile… Au venit cei […]

Articolul Cazuri de pestă porcină africană, în două gospodării din Hulubești, comuna Călugăreni! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

La data de 22 iunie, ora 21.05, polițiștii Secției nr.8,  Poliția Rurală Roata de Jos, au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Roata de Jos, cu privire la faptul că pe strada Republicii are loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele […]

Articolul Doi bărbați din comuna Roata de Jos, cercetați pentru lovire și tulburarea ordinii publice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Peste 6.700 de proprietăți din comuna BUCȘANI, județul GIURGIU, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene.           Noile cărți funciare ale celor 6.738 de imobile din comuna BUCȘANI vor fi înmânate  […]

Articolul Peste 6.700 de proprietăți din comuna BUCȘANI, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, GRATUIT pentru cetățeni! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În Duminica Mare a Rusaliilor, Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă, a invitat toţi locuitorii din comună la o petrecere  pentru a sărbători aşa cum se cuvine această zi. Organizată pe terenul de fotbal din satul Letca Nouă, petrecerea a fost una pe cinste, cu muzică, joc şi multă voie bună. Iar locuitorii din Letca […]

Citeste pe larg

 Joi, 13 iunie,  cu ocazia „Zilei Eroilor”, în toată țara au avut loc ceremonii dedicate acestui important eveniment, oficialitățile din fiecare localitate  depunând coroane de flori la monumentele celor omagiați. Și în județul Giurgiu,  o serie de Primării de localități au omagiat această zi. O astfel de ceremonie s-a organizat  în fața Monumentului Eroilor, din […]

Articolul Ceremonie emoționantă de „Ziua Eroilor” în comuna Mihai Bravu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.