Astfel, potrivit declaraţiei de avere depusă de directorul general al CEC Bank Bogdan Constantin Neacşu în vara anului trecut, acesta a încasat în 2019 suma de 982.338 lei net (după cum specifică domnia sa), ceea ce înseamnă un venit mediu lunar de 16.372 de euro/lună. Bogdan Neacşu deţine nu maiCiteste pe larg

PNL Giurgiu În urmă cu doi ani, conducerea filialei județene PNL Giurgiu era preluată, cu titlu de interimat, de o echipă condusă de președintele Dan Motreanu. Această echipă prelua, la acel moment, o filială divizată, cu multe localități în care nu mai existau organizații locale, o filială ale cărei rezultateCiteste pe larg

EPPO, instituţia condusă de Kovesi, a mai anunţat că în numai şase săptămâni de la începerea activităţii a procesat peste o mie de rapoarte de fraudă şi a confiscat bunuri de 7 milioane de euro. Investigaţia împotriva cetăţenilor croaţi a fost declanşată în unei plângeri penale făcute de Biroul PoliţieiCiteste pe larg

Au fost demişi, vineri, Cătălin Niţu, Ovidiu Anghel, Corneliu-Bogdan Marcu, Andreea-Mihaela Miu, şi Marius-Viorel Stanciu. Motivul invocat este constatarea „încălcării prevederilor legale şi statutare aplicabile funcţionării Directoratului ce a avut drept consecinţă lipsirea de caracterul deliberativ care este esenţial pentru activitatea şi deciziile Directoratului, astfel cum este reglementat de prevederileCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu Fiecare zi cu #USR-istul Ghinea la conducerea Ministerului Fondurilor Europene înseamnă pentru #România pierderi IMENSE și scufundarea în abisul #austerității! Ce blestem pe această țară ca tocmai cel care a îngropat fondurile europene în 2016 să aibă în pix miliardele de euro promise de Iohannis, pe careCiteste pe larg

PSD Giurgiu Conducerea PSD Giurgiu, reprezentată de parlamentarii Marian Mina, Cristina Elena Dinu şi Robert Cazanciuc, alături de alţi colegi din organizaţie au participat, astăzi, la manifestările dedicate Zilei Eroilor. Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor de la Biserica „Înălţarea Domnului” de pe Şoseaua Bucureşti şi a debutat cu intonareaCiteste pe larg

Schimbări majore în emisiunea lui Dragoș Bucur de la Pro TV. Conducerea postului a decis să facă câteva modificări în sezonul opt al emisiunii, aflată în producţie. Apar noi personaje, iar altele pleacă. Cine părăseşte emisiunea lui Dragoș Bucur În emisiunea Visuri la Cheie, sezonul opt, apar noi personaje. DoiCiteste pe larg

Marian Mina Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București trimite în șomaj 700 de angajați. Exact în momentul în care traficul aerian începe să crească, iar compania face investiții, politrucul USR care conduce CNAB s-a gândit să facă loc pentru niște colegi de partid. Pentru managerii politici de la „Aeroporturi București” nuCiteste pe larg

Problemele legate de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care România ar urma să acceseze fonduri europene în valoare de 30,5 miliarde euro, l-au determinat pe președintele Klaus Iohannis să convoace o ședință, luni după-amiază. Atât reprezentanți ai puterii cât și ai opoziției au declarat, începând de săptămânaCiteste pe larg

După ce Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidenţiale şi şefia partidului, fostul premier PSD s-a reprofilat în materie de joburi. Ea spune că actuala conducere PSD este „foarte slabă”. Viorica Dăncilă „Am avut o perioadă în care am stat acasă cu familia, în Bucureşti, am acordat şi acord consultanţă maiCiteste pe larg

Apar informații pe surse din AUR, după ieșirile tot mai vehemente ale Dianei Șoșoacă, aleasă senator pe listele partidului. Șoșoacă pare să deranjeze conducerea partidului, a dezvăluit jurnalistul Mirel Curea, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3. „Ăsta nu e comportament de senator. Cei din conducerea AUR sunt pe punctulCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Colaborare între elevi, părinți, conducerea școlii, cadrele medicale și Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) locale este esențială odată cu deschiderea școlilor. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, îndeamnă părinții să colaboreze prin efectuarea unui prim triaj epidemiologic acasă, elevii care prezintă simptome ale bolii COVID-19 să nu fie trimiși laCiteste pe larg