SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT MARIUS CAZANCIUC
Din instinct, iar mai apoi din conştientizarea vulnerabilităţii noastre ne căutăm puncte de sprijin, figuri care să ne dea un sentiment de protecţie, de siguranţă, de când venim pe această lume şi până o părăsim. Mai întâi, copii fiind, căutăm privirea protectoare a părinţilor sau bunicilor, iar mai târziu, mult mai târziu, ajunşi părinţi sau bunici ne uităm cu speranţă şi încredere către copiii noştri, că sunt acolo cu noi, că ne vor proteja, că ne vor ajuta.
Astăzi, la zi aniversară, am putea să alocăm mai mult din energia noastră unor gânduri sau acţiuni care să contribuie la solidaritatea dintre generaţii. Ultimii ani ne-au arătat că indiferent cât de bine ne-am pregătit pentru viaţă, vin evenimente pe care nu le credeam posibile cum ar fi pandemia sau războiul în care sprijinul reciproc poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Nu doar războiul clasic curmă vieţi, ci şi bătăliile contra drogurilor cu multe victime tinere sau contra unor boli netratate la timp din constrângeri pandemice reale sau criminale.
Putem folosi experienţa celor care au fost încercaţi de mulţi ani de viaţă să ne educăm copiii, începând cu primii şapte ani de acasă, pentru a-i ajuta să îşi găsească un rost în viaţă, pentru a-i învăţa cum să se ferească de pericole, dar cum să se şi bucure de viaţă.
Putem folosi energiile celor tineri pentru a-i ajuta să trăiască mai bine şi mai frumos pe cei mai în vârstă decât noi, prin gesturi mici, cum ar fi un simplu telefon, o vizită, satisfacerea unui mic capriciu sau acţiuni mai ample, dacă viaţa ne dă această şansă, care să aducă beneficii unui număr cât mai mare de seniori.
„Cine nu are bătrâni să-și cumpere” spune un proverb românesc învățându-ne cât de importanți și indispensabili sunt bătrânii în viața noastră, că cei ajunși la senectute le pot fi tinerilor modele în viață sau cel puțin surse de inspirație și de ajutor.
Numai că ajutorul ar trebui să fie reciproc. Și nu dintr-o datorie morală, ci, mai degrabă, trebuie să vină de la sine, este în firescul lucrurilor și al vieții. Când ajutăm un batrân să urce niște trepte sau să traverseze o stradă nu cred că vine dintr-o obligație principială, ci, îmi place să cred, din empatie și respect.
Totul vine din conștientizarea faptului că majoritatea celor ajunși la o vârstă înaintată au tendinţa de a se simţi neputincioşi şi singuri. Ba mulți chiar așa sunt și au nevoie de un sprijin. Și acesta trebuie să le fie oferit nu doar de cei mai tineri, ci, mai ales, de stat. Și nu doar ca o datorie, ci ca o recunoștință pentru toată munca de o viață în și pentru această țară.
Mai ales pentru ei voi face tot ce-mi stă în putință să demarez proiectul privind dotarea cu lifturi a blocurilor mici, despre care vă vorbeam deunăzi. Cred că merită un efort din partea statului, și nu unul foarte mare. Ei și cei cu dificultăți locomotorii.
Astăzi, de Ziua Mondială a Vârstinicilor, să nu uităm ce spunea Papa Francisc: „Un popor care nu-şi respectă bunicii nu are viitor, de vreme ce și-a pierdut memoria”.
