Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 25.10.2021: cazuri confirmate pozitiv – 16.898 (dintre care 257 în ultimele 24 de ore); cazuri vindecate și externate – 694; în carantină la domiciliu – 873 de persoane; în carantină instituționalizată – 0Citeste pe larg

Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar urma să fie disponibile în prima jumătate a lunii noiembrie, susține Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, relatează Reuters.  „Dacă totul merge bine și dacă obținem aprobarea de reglementare și recomandarea Centrului pentru Controlul șiCiteste pe larg

Detaliile vor fi postate la ora 13:00. Ieri, România a avut mai mult de 11.725 de cazuri şi aproape 398 de decese. Din totalul de 389 de pacienţi decedaţi, 361 erau nevaccinaţi şi 28 vaccinaţi. Cei 28 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 deCiteste pe larg

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a anunţat, duminică seară, în social media, că a fost testat pozitiv cu coronavirus. „Din păcate am fost testat pozitiv cu Covid, aşa că acum mă autoizolez şi respect recomandările guvernului”, a notat Ed Sheeran pe Instagram, conform News.ro. El a menţionat și că, în măsuraCiteste pe larg

​110.539 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 6.417.484 de persoane vaccinate, 5.920.032 dintre acestea cu schema de două doze, iar 706.622 au făcut și a treia doză. Conform informațiilor transmiseCiteste pe larg

Astăzi la prânz, Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu a emis următorul comunicat de presă care vine cu precizări privind regimul de lucru cu Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu. În atenţia persoanelor care solicită eliberarea de permise şi înmatriculări auto în cadrul Serviciului PublicCiteste pe larg

GUVERNUL ROMÂNIEI COMITETUL NAȚIONAL DE COORDONARE A ACTIVITĂȚILOR PRIVIND VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID-19Informare de presăBucurești, 23 octombrie 2021Date privind eficiența vaccinurilor împotriva COVID-19 CNCAV a realizat studiul de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate, comparativ cu evoluția persoanelor nevaccinate. Setul de date analizat a inclus peste 2,7 milioaneCiteste pe larg

Canale media aflate în slujba Kremlinului s-au implicat activ în rostogolirea unor manipulări legate de coronavirusul SARS-CoV-2 şi boala pe care o provoacă, COVID-19. Încă de la apariţia primelor veşti despre acest coronavirus, presa finanţată de statul rus şi reţelele sale de troli susţineau deja că era vorba despre oCiteste pe larg

Un studiu realizat în SUA, cea mai dezvoltată țară în sistemul de sănătate, arată că rata mortalității în rândul persoanelor vaccinate anti-Covid este de 11 ori mai mică decât cea a persoanelor nevaccinate. Conform acelorași atudii riscul de a ajunge la spital este de zece ori mai mic, iar probabilitateaCiteste pe larg

Din păcate Pandemia nu cruță pe nimeni, nici măcar gravidele.  Medicii specialiști în ginecologie spun că vaccinarea poate fi un scut împotriva covidului în cazul femeilor însărcinate. În ultima perioadă în mediul on line a tot circulat teoria că vaccinul ar face rău femeilor gravide. Nimic mai fals!  Ba dimpotrivă,Citeste pe larg

​127.305 persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 6.333.965 de persoane vaccinate, 5.876.418 dintre acestea cu schema de două doze, iar 687.040 au făcut și a treia doză.Conform informațiilor transmise sâmbătă searăCiteste pe larg

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 23.10.2021: cazuri confirmate pozitiv – 16.358 (dintre care 218 în ultimele 24 de ore); cazuri vindecate și externate – 449; în carantină la domiciliu – 842 de persoane; în carantină instituționalizată – 0Citeste pe larg

UPDATE: Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.550.203 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.975 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.  1.313.756 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Citeste pe larg

Un tânăr de 29 de ani s-a îmbolnăvit de COVID-19 la un club unde nimeni nu purta mască şi nici nu cerea certificatul verde. El a stat aproape două săptămâni la ATI şi a văzut imagini de coşmar. Spune acum că experienţa trăită nu o va uita niciodată şi căCiteste pe larg