Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită la Centrul din localitatea Oncești, structură rezidențială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Un spectacol a fost susținut de un grup de copii din localitatea Valea Dragului, județul Giurgiu, care au cântat pentru persoanele vârstnice instituționalizate și pentru personalul căminului, melodii de suflet […]

Citeste pe larg

A fost semnat, la sfârșitul lunii ianuarie 2025, încă un contract de finanțare pentru un proiect cu finanțare europeană în care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu este partener. Solicitantul proiectului ce va fi implementat împreună cu D.G.A.S.P.C. Giurgiu este Asociația Centrul de Formare Profesională, Orientare, Consiliere și Plasare a Forței de […]

Citeste pe larg

D.G.A.S.P.C.  GIURGIU, INSTITUȚIE PARTENERĂ ÎN CADRUL UNUI PROIECT CU FINANȚARE EUROPEANĂ  PRIN CARE VA FI SUSȚINUTĂ REINTEGRAREA ÎN FAMILIE  A 15 COPII  DIN SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ ȘI SE VA URMĂRI REDUCEREA NUMĂRULUI INTRĂRILOR ÎN SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ PENTRU 255 DE COPII ”Familii împreună- Soluții comunitare pentru reintegrarea familialăCiteste pe larg

În urma unui material preluat de ziarul nostru din presa națională despre cazul a opt copii de la o casă de tip familial ce au fost confirmați cu gripă de tip A, am primit la redacție din partea  DGASPC, un drept la replică, care conform Deciziei 220/2011 (  în speță, Art. 51), nu are legitimitatea […]

Articolul DGASPC Giurgiu solicită ziarului nostru un drept la replică aberant punându-și în acest mod cenușă în cap! Din ciclul: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Toţi copiii de la o casă de tip familial pentru minori cu handicap grav, şi anume, opt copii cu vârste cuprinse între patru şi nouă ani, au fost confirmaţi cu gripă de tip A. O parte dintre aceștia au fost internați. In urmă cu două zile, mai precis pe data de 19 ianuarie a fost chemată […]

Articolul Opt copii de la o casă de tip familial au fost confirmaţi cu gripă de tip A. Inexplicabil, DGASPC nu are nicio reacție în presa locală apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

COMUNICAT DE PRESĂ. Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului  Giurgiu adresează mulțumiri tuturor persoanelor fizice și juridice care în  cursului anului 2024 au sprijinit structurile rezidențiale pentru copii, persoane adulte cu dizabilități sau persoane vârstnice din cadrul instituției prin donații, sponsorizări sau organizarea de activități caritabile. S-au implicat în desfășurarea de acțiuni caritabile:  Asociația Eco- Durabil,  preoții și enoriașii Parohiei Buna Vestire Giurgiu, Asociația Viitor pentru Tineri, Sindicatul Europol, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Mănăstirea Comana, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu,  Asociația Pescar Sportiv, Consiliul Județean Giurgiu, Primăria Giurgiu,  Regimentul 74 Patriot-Mihai Bravu, Liceul Tudor Vianu, reprezentat de director, prof. Sîrbu Adelina Veronica, coordonator școlar SNAC, prof. Frîncu Tănțica Dorela, prof. Stoienescu Liliana, prof. Bugoi Cristina, Asociația Maria Holtzhauser, BackStreet Riders RC în colaborare cu BikerFunShop și Blue Knights România III, precum și alte persoane,  instituții, organizații sau asociații care au dorit să își păstreze anonimatul. Conducerea D.G.A.S.P.C. Giurgiu apreciază inițiativele tuturor celor care și-au îndreptat atenția către beneficiarii de servicii sociale din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu și le mulțumește pentru implicare, generozitate și spirit civic. D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg

În ultimii cinci ani, a scăzut cu 37,3% numărul  copiilor și tinerilor aflați în plasament în casele de tip familial și apartamentele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu; totodată, numărul copiilor aflați în plasament la asistenți maternali profesioniști a crescut cu 25,3 %. Astfel, în anul 2019, în casele de tip familial pentru copii și apartamentele pentru tineri se aflau în  plasament 153 de beneficiari de servicii sociale; numărul a scăzut constant în fiecare an, ajungând în anul 2022 la 136, în anul 2023 la 121 și  în  noiembrie 2024 la 96 de copii și tineri. În ceea ce privește numărul copiilor aflați in plasament la asistenți maternali profesioniști, numărul a crescut  în ultimii cinci ani, de la 189 copii în anul 2019, la 237 copii în noiembrie 2024. „Numărul copiilor aflați în plasament la asistenți maternali a crescut datorită proiectului Team-up:Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, care vizează creșterea calității sistemului de asistență socială și a numărului de asistenți maternali la nivelul comunității precum și îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sistem. Un alt motiv îl reprezintă faptul că plasamentul copiilor cu vârsta de sub 7 ani este interzis în centre de tip rezidențial, cu   excepția cazurilor copiilor cu dizabilități, pentru care nu poate fi asigurată abilitarea/reabilitarea în alte tipuri de servicii, dacă aceștia prezintă atât deficiență/afectare funcțională complete cât și limitări de activitate și restricții de participare complete. Astfel, în ultimii ani, multe măsuri de protecție specială, inclusiv plasamente  în regim de urgență pentru copii, au fost instituite la asistenți maternali profesioniști, nu numai în structuri de tip rezidențial. Pe de altă parte, mulți  copii cu dizabilități  care s-au aflat în plasament în case de tip familial, ajunși la vârsta maturității, au fost transferați în centre pentru persoane adulte cu dizabilități din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu sau din cadrul furnizorilor privați de servicii sociale”,  a declarat Valentina Loredana Dinu, director general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu. D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg

36  beneficiari de măsură de protecție specială în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, având vârste de peste 14 ani,   au participat în perioada 18-20 octombrie 2024 la o tabără de week- end în localitatea Bughea de Sus, județul Argeș. Tabăra  a fost organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în cadrul Proiectului “Pregătiți pentru Viață”, cu implicarea Casei de Cultură a Studenților Pitești, scopul proiectului fiind dezvoltarea abilităților participanților  pentru o viață independentă și oferirea unei alternative educaționale de petrecere a timpului liber. Activitățile desfășurate au fost destinate pregătirii participanților pentru o mai bună incluziune socială, urmărindu-se totodată dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea acestora în activități de grup. “Tinerii au participat la competiții sportive și la ateliere de dezvoltare personală; de asemenea, au fost informați de specialiști în domeniu cu privire la consecințele consumului de droguri și prevenirea traficului de persoane.  Au avut totodată ocazia de a petrece clipe minunate în mijlocul naturii, vizitând obiectivele turistice ale zonei. Mulțumim organizatorilor pentru implicare și gazdelor pentru ospitalitate”, a declarat Valentina Loredana Dinu, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.                                                                           D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg

De la începutul acestui an și până în prezent, șapte persoane au fost angajate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu pe posturi de asistenţi maternali profesionişti. Persoanele respective au  fost  evaluate în ceea ce privește capacitatea de a oferi îngrijirea potrivită copilulului/copiilor pe care îi vor primi în plasament, au primit atestatul de asistent maternal profesionist în cursul anului 2023  și  se aflau  în corpul de rezervă al asistenților maternali profesioniști, constituit la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Recrutarea persoanelor care vor să devină asistenți maternali profesioniști continuă; de la începutulul anului 2024 și până în prezent, zece persoane, cu domiciliul în județul Giurgiu, având vârste cuprinse între 30 și 55 ani, au depus cereri în acest sens. După depunerea cererilor, este realizată evaluarea solicitanţilor, în vederea verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru obţinerea atestatului de asistent maternal profesionist. Pentru a putea obține atestatul de asistent maternal profesionist este necesar ca solicitanții să urmeze și cursurile gratuite organizate  la nivelul D.G.A.S.P.C. Giurgiu. După obținerea atestatului de asistent maternal profesionist, eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului Giurgiu, angajarea pe post se face la data la care asistentul maternal primește în plasament copilul /copiii. „Asistenții maternali  profesioniști asigură la domiciliul lor servicii de îngrijire de tip familial copiilor pe care-i au în plasament. În procesul de evaluare a capacității solicitantului de a deveni asistent maternal,  sunt importante abilitățile parentale ale solicitantului din perspectiva  de a răspunde nevoilor și caracteristicilor copilului separat temporar sau definitiv de părinți, asistentul maternal având obligația de a asigura creșterea, îngrijirea și educarea copilului, în vederea unei dezvoltări fizice, mentale, spirituale, afective, morale și sociale armonioase”, a declarat Petronela Moncea, coordonator personal de specialitate al serviciului social Rețeaua  persoanelor/familiilor de plasament și asistenților maternali profesioniști din cadrul  D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Organigrama D.G.A.S.P.C. Giurgiu prevede 220 de posturi de asistenți maternali profesioniști, în prezent fiind ocupate 199 dintre aceste posturi. Cei 199 asistenți maternali profesioniști au în grijă 242 de copii; cei mai mulți asistenți maternali au în grijă câte un copil iar 45 de asistenți maternali au în grijă câte doi copii. Doi asistenți maternali au în grijă câte 3 copii  și un  singur asistent maternal are în grijă 4 copii. D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg