Momente de panică, în urmă cu puțin timp, în localitatea Poenari, comuna Ulmi, județul Giurgiu, după ce o locuință a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Flăcările s-au manifestat violent în interiorul casei, la nivelul acoperișului, dar și la anexele gospodărești din curte. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin […]

Articolul Scurtcircuit devastator în comuna Ulmi: o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat documente și bunuri importante apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni tip BLITZ desfășurate în trafic, peste 5.600 de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și parfumerie, care purtau denumirea unor mărci cunoscute și despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Controalele au avut loc în perioada 15–18 […]

Articolul Cetățeni turci și bulgari prinși de polițiștii de frontieră giurgiuveni, cu mărfuri, fără documente de proveniență, în valoare de peste 1,2 milioane lei apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Trei cetățeni străini fără documente pentru a călători în spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră din Dolj! Autoturismul care îi transporta, estimat la o valoare de 125.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Dolj. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au […]

Articolul Trei cetățeni, solicitanți de azil (doi afgani și unul iranian ), fără documente, depistați într-un autoturism ce a fost disponibilizat de către polițiștii de frontieră apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu autoritățile de frontieră bulgare, au depistat, în urma verificării unui autoturism, patru cetățeni străini fără documente valabile pentru a călători în spațiul Schengen. Sâmbătă,  21 februarie, în jurul orei 06:45, pe DN56, în parcarea […]

Articolul Patru cetățeni marocani, fără documente de identitate, au fost prinși de polițiștii de frontieră apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în zona de competență, patru persoane implicate într-un caz de migrație ilegală, precum și mai multe documente false. În data de 18.02.2026, în jurul orei 00.50, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de FrontierăCiteste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni de tip BLITZ, în mai multe mijloace de transport, aproximativ 76.200 de țigarete pe care șoferii încercau să le introducă în țară fără a deține documente legale. Iată și explicația zecilor de autoturisme care vor să treacă Dunărea atât […]

Articolul Contrabanda cu țigări dinspre Bulgaria, fără documente, e în toi…Cât au confiscat polițiștii de frontieră doar în 6 zile apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 După cum ne spunea directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Giurgiu (DAJ), Petra Ochișor, Hotărârea de Guvern care acordă un sprijin financiar fermierilor ce cultivă legume în spații protejate, au depus pe HG 325 până vineri 24 octombrie, documentația privind valorificarea. Este o hotărâre  ce are ca termen de  derulare 3 ani , 2025-2027.   […]

Articolul DAJ Giurgiu: Peste 1400 de cultivatori au depus documente în vederea obținerii sprijinului financiar pentru legume cultivate în spațiu protejat. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Joi, 17 iulie, dimineață, în jurul orei 6.00, trei cetățeni străini, fără documente valabile pentru a călători în spațiul Schengen, au fost depistați de polițiștii de frontieră giurgiuveni. Aflați de serviciu pe DN 5D, au oprit pentru control un autocar înmatriculat în Bulgaria. Acesta circula pe ruta Bulgaria – România. În urma verificării unui autocar, […]

Articolul Trei cetățeni uzbeci , prinși fără documente pentru a călători în spațiul SCHENGEN apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Joi, 29 mai, 2025, a avut loc Ședința Consiliului Județean Giurgiu. Ea a fost prezidată de către Președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu. A doua zi după desfășurarea acestei ședinte Președintele CJ, a ținut să vină cu o serie de mențiuni pe pagina sa de facebook.    ” Ieri am condus ședința ordinară a Consiliului Județean […]

Articolul Toma Petcu – Președintele Consiliului Județean Giurgiu: ”Ședințele Consiliului înseamnă nu doar documente și voturi, ci responsabilitate, viziune și respect față de oameni!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Joi, 29 mai, 2025, a avut loc Ședința Consiliului Județean Giurgiu. Ea a fost prezidată de către Președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu. A doua zi după desfășurarea acestei ședinte Președintele CJ, a ținut să vină cu o serie de mențiuni pe pagina sa de facebook.    ” Ieri am condus ședința ordinară a Consiliului Județean […]

Articolul Toma Petcu – Președintele Consiliului Județean Giurgiu: ”Ședințele Consiliului înseamnă nu doar documente și voturi, ci responsabilitate, viziune și respect față de oameni!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, pe 29 martie 2025, un cetățean român căutat pentru a fi arestat, în timp ce circula pe DN5. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost oprit pentru control de o patrulă a poliției de frontieră, iar în urma verificărilor specifice, autoritățile […]

Articolul Român căutat pentru arestare, depistat la Giurgiu cu documente falsificate apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg