Scurtcircuit devastator în comuna Ulmi: o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat documente și bunuri importante

Scurtcircuit devastator în comuna Ulmi: o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat documente și bunuri importante

Momente de panică, în urmă cu puțin timp, în localitatea Poenari, comuna Ulmi, județul Giurgiu, după ce o locuință a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Flăcările s-au manifestat violent în interiorul casei, la nivelul acoperișului, dar și la anexele gospodărești din curte.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos, mobilizați cu trei autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se extinsese pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Salvatorii au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să evacueze din locuință documente importante, haine și o parte din bunuri.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului la casele din vecinătate, evitând astfel o tragedie și mai mare.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Sursa foto: ISU Giurgiu

Articolul Scurtcircuit devastator în comuna Ulmi: o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat documente și bunuri importante apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Momente de panică, în urmă cu puțin timp, în localitatea Poenari, comuna Ulmi, județul Giurgiu, după ce o locuință a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Flăcările s-au manifestat violent în interiorul casei, la nivelul acoperișului, dar și la anexele gospodărești din curte. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin […]

Articolul Scurtcircuit devastator în comuna Ulmi: o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat documente și bunuri importante apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/scurtcircuit-devastator-in-comuna-ulmi-o-casa-a-fost-cuprinsa-de-flacari-pompierii-au-salvat-documente-si-bunuri-importante/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 29 aprilie 2026 17:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.