Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că este „un pas important” decizia CEDO potrivit căreia vaccinarea obligatorie este ‘necesară într-o societate democratică’. Anca Dragu „Decizia CEDO pare că pune o ierarhie între drepturi şi spune cumva că dreptul la viaţă este important şi că într-o democraţie trebuie respectate nişte reguli. DemocraţiaCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat marţi că susţine adoptarea monedei euro, însă pentru aceasta România trebuie să aibă o economie solidă, flexibilă şi să fie un partener credibil pentru celelalte ţări din această zonă. Anca Dragu „Eu susţin adoptarea monedei euro şi în programul de guvernare este acest obiectiv.Citeste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta de sănătate plasează pacientul în centrul sistemului. Anca Dragu „Acest program şi componenta de sănătate plasează pacientul în centrul sistemului. Poate că pare un lucru mic, dar nu e atât de mic, pentru căCiteste pe larg

PNL Giurgiu Toma Petcu, senator: ,, La invitația doamnei Anca Dragu, Președintele Senatului, am participat la o dezbatere organizată de Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), cu tema ,,Transpunerea prevederilor adoptate potrivit Legii nr. 155/2020 și aCiteste pe larg

Toma Petcu La invitația doamnei Anca Dragu, Președintele Senatului, am participat la o dezbatere organizată de Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), cu tema”Transpunerea prevederilor adoptate potrivit Legii nr. 155/2020 și a Legii nr. 290/2020, privind modificareaCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, spune că nu susţine introducerea paşaportului COVID şi că nu crede că România va adopta o astfel de măsură. „Nu cred că vom trece la acest paşaport COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a spus Anca Dragu, duminică seara, într-o intervenţie la Antena 3, potrivitCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a discutat cu ambasadoarea Greciei la Bucureşti, Sofia Grammata, despre cooperarea româno-elenă în turism şi în domeniul schimburilor comerciale. Sursa foto: Anca Dragu / Facebook.com „În discuţiile cu E.S. doamna Sofia Grammata, ambasadoarea Republicii Elene în România, am analizat mai multe căi prin care România şiCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că proiectul bugetului de stat pe anul 2021, lansat în dezbatere publică, joi seară, reflectă responsabilitate, viziune şi dezvoltare, precizând că Parlamentul îl va adopta „cu siguranţă înainte de 1 martie”. Anca Dragu „Mi se pare un buget foarte bine făcut şi ştiu că s-aCiteste pe larg