Senat – Dragu: Bugetul de stat pe anul 2021 reflectă responsabilitate, viziune şi dezvoltare

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că proiectul bugetului de stat pe anul 2021, lansat în dezbatere publică, joi seară, reflectă responsabilitate, viziune şi dezvoltare, precizând că Parlamentul îl va adopta „cu siguranţă înainte de 1 martie”.

Anca Dragu

„Mi se pare un buget foarte bine făcut şi ştiu că s-a lucrat foarte mult la Ministerul Finanţelor în ultimele săptămâni. Da, este o soluţie foarte bună pentru acest buget, pentru că el reflectă două elemente extrem de importante: responsabilitate şi viziune şi dezvoltare. De ce spun responsabilitate? Pentru că trebuie, într-adevăr, să avem o plafonare, chiar reducere a cheltuielilor. Aşa merge treaba (…) Trebuie să arătăm un mic efort de revenire într-o logică firească, dincolo de anul 2020, foarte greu 2020”, a afirmat, vineri, Anca Dragu, la Digi 24, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, deficitul bugetar trebuie ţinut „cât de cât sub control”.

„Avem 7,17% din PIB. Asta înseamnă 80 de miliarde de lei. Foarte mult. Anul trecut cifra a fost 102 miliarde de lei. 102 miliarde de lei înseamnă toată anvelopa de salarii într-un an, salarii de la stat. Înseamnă mai mult decât pensiile, într-un an, de la stat. Astea sunt vreo 90 de miliarde de lei. Deci este o sumă uriaşă deficitul realizat anul trecut. Aceşti bani, pe care acum un an i-am consumat, ei se vor plăti, în viitor, de către generaţiile viitoare. (…) Trebuie să fim responsabili astfel încât suta asta de miliarde de lei să o reducem gradual. Anul ăsta bugetul arată pentru 2021 un deficit de 80 de miliarde de lei”, a explicat preşedintele Senatului, fost ministru de Finanţe.

Anca Dragu a afirmat că reducerea graduală a deficitului va avea loc astfel în 2024 acesta să fie „undeva în jur de 3%”.

„Dar, atenţie, pe de-o parte vor creşte veniturile în mod nominal, cheltuielile acestea sunt ţinute sub control şi poate mai suple şi creşte, foarte important, baza de raportare, PIB-ul. Ele se raportează la PIB. Şi mă uitam astăzi că PIB-ul prognozat este de 1,1 mii de miliarde pentru anul acesta şi creşte cam cu 100 de miliarde în fiecare an, până în 2024 (…)”, a declarat Dragu.

Preşedintele Senatului a declarat că bugetul va fi aprobat de Parlament înainte de 1 martie.

„Dacă treaba merge repede în Guvern şi îl vom avea aprobat săptămâna viitoare, cred că am putea până sâmbăta viitoare să avem discuţia şi în Parlament. Acum, dacă nu e 20 februarie şi sunt câteva zile în plus, cred că nu este nicio problemă. Va fi cu siguranţă înainte de 1 martie. Probabil se va lucra foarte mult. De regulă, stai cam 2-3 zile în Parlament de dimineaţă până seara. Trebuie să vină fiecare ordonator de credite. Sunt 60-70 de instituţii care trec prin aceste discuţii împreună cu Parlamentul, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor. Procesul va dura câteva zile şi apoi votul în plen”, a spus Anca Dragu.

Dragu a menţionat că bugetul arată „viziune, în sensul dezvoltării şi susţinerii investiţiilor”.

„S-a găsit, totuşi, spaţiu fiscal pentru investiţii. Avem la Transporturi o sumă foarte mare – 15 miliarde aproape. Asta înseamnă că există premise pentru a continua proiectele în derulare, pentru a începe proiectele noi; am văzut că se uită şi la proiecte pe calea ferată, mai ales în contextul acestui pact verde european. Proiecte însemnate sunt la Ministerul Economiei, la Ministerul Energiei combinat spus. Acestea sunt proiecte care asigură creşterea economică a României, astfel încât pe următorii patru ani creşterea economică va fi de peste 4% până chiar 5%”, a adăugat Dragu.

Referindu-se la vizita la Bruxelles a premierului Florin Cîţu, preşedintele Senatului şi-a exprimat convingerea că acesta „va avea un dialog foarte bun”, pentru că „ştie economie şi ştie să o spună şi în limba engleză”.

„Nu am avut foarte foarte mulţi miniştri de finanţe şi premieri care puteau face lucrul ăsta. Şi atunci este o persoană de încredere acolo. Ştie să prezinte programul de pus în aplicare. Este convingător. Ştie să spună că, într-adevăr, arătăm responsabilitate, în acelaşi timp nu putem omorî investiţiile, pentru că, dacă omorâm investiţiile, omorâm şansa de dezvoltare a României. Deci trebuie să creăm acest spaţiu fiscal pentru investiţii în 2021, 2022. De fapt, 2021 este un an de vârf pe investiţii (…) tocmai pentru a permite relansarea economică”, a mai spus Dragu.

Despre prognoza economică, Dragu susţine că aceasta i se pare „una echilibrată chiar, nu optimistă”.

„Se ţine cont de dinamica şi specificitatea economiei româneşti şi întrebaţi cum cresc veniturile, foarte simplu, creştem economia, creştem această plăcintă pe care s-o împărţim în sectoarele care au nevoie de mai multe resurse: sănătate, educaţie, infrastructură şi, mai ales, foarte important, aducem bani europeni. Şi ştiţi că este o cursă contra cronometru la Guvern pentru definitivarea acestui Program de rezilienţă şi redresare pentru a pune acolo cele mai bune proiecte care să asigure creşterea economică sustenabilă”, a punctat Dragu.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.