Ioana-Aurelia Baboş (39 de ani), învăţătoare la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“ din Zalău, a fost desemnată Profesor Merito în 2021. A absolvit Colegiul Universitar din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea ,,Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, specializarea Institutori-Limba Franceză şi, timp de şapte ani, a fost profesoară la gimnaziuCiteste pe larg

Educația juridică și cea financiară vor deveni competențe obligatorii la școală, pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, conform noilor modificări aduse legii educației, după ce au fost publicate miercuri, 17 noiembrie,  în Monitorul Oficial. Această modificare nu face din ele discipline de sine stătătoare. Ministrul Educației trebuie să elaborezeCiteste pe larg

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, rămâne ferm pe poziție, declarând că este exclusă posibilitatea ca testele antigen din salivă să fie administrate de personal medical, din cauza deficitului de cadre medicale, această sarcină revenind cadrelor didactice. Așa cum se știe deja, testarea elevilor cu teste antigen din salivă se va faceCiteste pe larg

Astăzi, 4 noiembrie, se împlinesc 152 de ani de la nașterea celei mai prestigioase unități de învățământ din orașul Giurgiu. https://fb.watch/93zBsJuOmh/   Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” este o personalitate istorică a învăţământului giurgiuvean şi a apărut ca o necesitate de educaţie pentru tinerii din această zonă la sfârşitul secolului alCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 152 de ani de existență și excelență în educație 🥇În urmă cu 152 de ani, în data de 4 noiembrie, a luat naștere cea mai prestigioasă unitate de învățământ din orașul Giurgiu. 🏆În decursul a peste un secol și jumătate de activitate educațională neîntreruptă, Colegiul Național ”IonCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 152 de ani de existență și excelență în educație 🥇În urmă cu 152 de ani, în data de 4 noiembrie, a luat naștere cea mai prestigioasă unitate de învățământ din orașul Giurgiu. 🏆În decursul a peste un secol și jumătate de activitate educațională neîntreruptă, Colegiul Național ”IonCiteste pe larg

Asociația District Hub și Coresi Business Campus au organizat, la Brașov, evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, în marja „Conferinței privind viitorul Europei” derulată de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene. În cadrul acestuia, comunitatea locală a fost invitată să își prezinte punctul de vedere cu privire laCiteste pe larg

Legea a fost votată luni, în Senatul României, în calitate de Cameră decizională. Legea va intra în vigoare după promulgarea de către Preşedintele ţării şi publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit organizaţiei Vedem Just, care a salutat introducerea noilor materii, scopul educaţiei juridice este „responsabilizarea tinerilor, înţelegerea şi apărarea concretă a drepturilor,Citeste pe larg

ISU Giurgiu 👨‍🚒👨‍🎓Educația înseamnă cei 7 ani de acasă, primii pași la grădiniță, apoi școala cu toate etapele sale. Acestea ne definesc și contribuie la ceea ce suntem astăzi. 👩‍🏫 De Ziua Internațională a Educației, gândurile noastre se îndreaptă către toate cadrele didactice și către colegii care, prin acțiunile organizate,Citeste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu 5 OCTOMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI Motto: „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte !” (Confucius) ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând din 1994. Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională aCiteste pe larg