Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 iulie 2024, a suspecților: SEBE MIHAI, șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, pentruCiteste pe larg

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, Mihai Sebe, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi, de către procurorii, sub acuzația de trafic de influență, potrivit News.ro. Sebe ar fi cerut 30.000 de euro de la doi oameni de afaceri. Alături de Sebe au mai fost reținuți doi oameni de afaceri suspectați de cumpărare de influenţă. Cele trei persoane urmează să fie prezentate vineri Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. „În perioada februarie – mai 2024, suspectul Sebe Mihai, în calitatea de mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, suma totală de 30.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi că-i va determina pe aceştia să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societăţile suspecţilor P.S.I. şi C.E”, a transmis DNA. Procurorii precizează că, suspectul Sebe Mihai ar fi primit, prin acelaşi intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la suspectul P.S.I. şi 6.250 euro de la suspectul C.E.). DNA precizează că, joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 6 locaţii situate pe raza judeţului Giurgiu, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Citeste pe larg

SEBE MIHAI, șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, a fost reținut cu puțin timp în urmă, de procurorii DNA, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, alături de P.S.I. și C.E., oameni de afaceri, pentru comiterea a câte unei infracțiuni de cumpărare de influență. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de […]

Articolul Șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, Mihai SEBE, reținut de procurorii DNA fiind suspectat de trafic de influență! Ce sumă ar fi primit acesta, în euro… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

După ce s-a împrumutat la începutul acestei săptămâni cu 1,07 miliarde lei, Trezoreria a mai atras joi din piață încă 3,33 miliarde lei, care se adaugă altor 3,674 miliarde lei care au fost împrumutate săptămâna trecută. Astfel, a fost depășită deja suma de 6,95 miliarde lei pe care Finanțele și-au propus să o aducă la buget în cursul întregii luni. Astfel, statul s-a împrumutat pentru scadența iulie 2034 cu 1,02 miliarde lei la o dobândă medie anuală de 6,86%, la care a adăugat 2,31 miliarde lei cu scadența mai 2025 la un randament mediu de 6,02%. În piața valutară se observă o tendință de depreciera a monedei naționale, cursul fiind tot mai aproape de maximul istoric de 4,9783 lei, care a fost atins în mai 2023. Joi, tranzacțiile din piață se realizau în culoarul 4,9765 – 4,9774 lei, iar media euro a crescut de la 4,9766 la 4,9772 lei. Perspectiva ca BNR să decidă o tăiere a ratei de referință de la 7%, nivel stabilit în ianuarie 2023, la 6,75%, după ce inflația an/an a scăzut în mai la 5,1%, a adus indicii ROBOR foarte aproape de valoare dobânzii pentru facilitatea de depozit, care este în prezent de 6%. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,03%, nivel care nu a mai fost atins în ultimele 25 de luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,05% iar cel la 12 luni la 6,06%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Piața a luat în calcul, de mai multă vreme, decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de menținere a ratei de referință la 5,25 – 5,50%, atâta vreme cât economia și piața muncii din Statele Unite se dovedește solidă iar inflația se menține la peste 3% (3,3% în mai). Oficialii Fed au afirmat că anul acesta ar putea realiza o singură reducere a dobânzilor. Miercuri, după anunțarea inflației euro a urcat până la 1,0852 dolari, dar a făcut apoi un pas înapoi 1,0790 – 1,0817 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de 4,6290 la 4,6060 lei. Euro s-a apreciat față de francul elvețian și lira sterlină, iar media lor a coborât la 5,1441 lei, respectiv 5,8891 lei. Deprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.303,10 – 2.325,50 dolari/uncie au provocat scăderea prețului gramului de aur la 342,8803 lei. În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3355 zloți/euro iar a celei maghiare la 395,47 forinți/euro. Bitcoin fluctua în ultimele 24 de ore între 67.009 și 68.375 dolari, în scădere față de miercuri, iar ethereum scădea la 3.475 – 3.560 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Două proiecte extrem de importante în ceea ce privește infrastructura municipiului Giurgiu, au fost aprobate de către consilierii locali în ședința extraordinară ce s-a desfășurat, joi 16 mai 2024. Este vorba despre proiectele de hotărâri ce vizează aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și aCiteste pe larg