❗️Anunț Important-Florești Stoenești
Constantin Dumitru, primarul comunei Florești – Stoenești: ”Eforturile unei Asociații și a elevilor din comună au transformat o fostă groapă de gunoi, într-un teren binecuvântat de Dumnezeu!”

Acum vreo două luni locul ăsta era o groapă de gunoi de peste un hectar – menționează într-o notă pe facebook-ul Primăriei Frlorești Stoenești , primarul localității Constantin DUMITRU. Acum, datorită celor de la Asociația ,,Pădurea Copiilor”, a elevilor din Școala generală nr.1 Florești, a primăriei Florești-Stoenești și nu în ultimul rând a lui Dumnezeu […]
Proiecte noi pe agenda de lucru a primarului comunei Florești-Stoenești, Constantin Dumitru

Deși ploile din ultima vreme ar putea întârzia lucrările derulate, comuna Florești Stoenești nu-și permite niciun moment de respiro, continuând lună de lună, depunerea de noi și noi proiecte. Într-un recent dialog avut cu primarul localității, Constantin Dumitru, acesta ne-a creionat o parte din activitățile actuale ale Primăriei, ce cuprind lucrări și proiecte ce vor […]
Liga IV-a. Programul ultimei etape din sezonul regulat: Avîntul Florești – Viitorul Tîntava, derby-ul rundei !

Asociația Județeană de Fotbal din Giurgiu (AJF) a anunțat programul etapei cu numărul 22 din Liga a IV-a, ultima din sezonul regulat… Conform acestuia, la Florești vine ocupanta locului secund din seria Nord, Viitorul Tîntava. Meci foarte important pentru oaspeți, dacă vor să ocupe primul loc în clasament la finalul sezonului. Dunărea Giurgiu primește pe […]
EVENIMENTUL săptămânii. Primarul localității Florești Stoenești, Constantin Dumitru, pune sâmbătă verigheta pe deget colegei noastre, jurnalista Camelia Sachetti. Casă de piatră!

Sâmbăta viitoare, un moment emoționant va avea loc în viața cuplului Constantin Dumitru ( primarul comunei Florești Stoenești) – Camelia Sachetti ( mintea sclipitoare din spatele postului de televiziune Giurgiu-TRIBUNE), colega noastră din presa locală. După o relație de ”hă-hă-hă” ani, cei doi au hotărât să-și pună verighetele pe deget și să meargă la Biserică. […]
Bani europeni pentru școlile din Florești-Stoenești-Palanca

La poziția 2070 din lista care publică proiectele declarate ADMISE în programul PNRR, de dotare a școlilor cu echipamente didactice, mobilier și echipamente digitale, veți descoperi proiectul depus de primăria comunei Florești-Stoenești. ”Proiectul, unul în valoare de cinci sute de mii de euro îi are ca artizani pe domnii: Eugen Bunica, Ionuț Trifan, Alexandru Matache […]
Bani europeni în Florești Stoenești
Proiect de 500.000 de euro, declarat admis pentru școlile comunei Florești-Stoenești
Primarul comunei Florești Stoenești, Constantin DUMITRU: ,,Bogăția unei localități stă, nu în numărul de străzi, ci în numărul cărților care compun fondul de carte al Bibliotecii locale!”

Ca de fiecare dată, Constantin Dumitru, primarul comunei Florești- Stoenești surprinde cu câte o reflecție inspirată din realitatea pe care o trăiește zilnic alături de concetățenii săi. Foto: Constantin Dumitru – primarul comunei Florești- Stoenești Zilele acestea, primarul , un personaj extrem de interesant și dincolo de haina de OM priceput în administrație ( […]









