O furtună ciclonică puternică a lovit marți Sicilia, din sudul Italiei, provocând inundații la scară largă în jurul orașului Catania, transformând străzile și piețele în râuri și lacuri și provocând moartea a cel puțin două persoane, au declarat salvatorii, relatează Reuters. Un purtător de cuvânt al grupului de voluntari Misericordia,Citeste pe larg

O parte din anvelopa Spitalului Judeţean Arad s-a prăbuşit, vineri seară, în timpul unei furtuni puternice. Nu sunt anunţate victime, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Pentru mai multe zone din judeţul Arad meteorologii au emis cod roşu, relatează News.ro. ”În acest moment intervenim la Spitalul Judeţean Arad, undeCiteste pe larg

Vremea schimbătoare din ultima perioadă i-a determinat pe reprezentanții din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) să emită un avertisment pentru locuitorii din România. Aceștia au precizat de ce nu trebuie să facem duș când e furtună afară. Deși pare incredibil, există posibilitatea apariției unor incidente neașteptate înCiteste pe larg

Potrivit ANM, în Prahova, localităţile Poienarii Burchii, Şirna; în Ilfov: Buftea; şi în Dâmboviţa: Corneşti, Răcari, Crevedia, Cojasca, Ciocăneşti, Tărtăşeşti, Finta, Conţeşti, Niculeşti, Butimanu, Cornăţelu, Bilciureşti, se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale ce vor depăşiCiteste pe larg

Pământul va fi lovit joi, 13 mai, de o furtună solară puternică, cu o viteză de peste 1,3 milioane de kilometri la oră. Specialiștii au anunțat ce consecințe importante se vor înregistra din cauza acestui fenomen. Ce cauzează furtuna solară, de fapt Această furtună solară sau ”furtună geomagnetică” este cauzatăCiteste pe larg