Sepsi Sfântu Gheorghe și-a aflat joi adversarele din cadrul grupei A a Euroligii. Pentru accederea în grupe, campioana României la baschet feminin va trebui să treacă de calificările de pe teren propriu. Potrivit tragerii la sorţi de la Munchen, Sepsi ar urma să joace în grupa A a Euroligii, dacăCiteste pe larg

Magistrații Judecătoriei Botoșani au admis propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a lui Gheorghe Nechita, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. „Admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicatăCiteste pe larg

Anul trecut, în contextul dezbaterilor asupra unui proiect de eliminare a pensiilor speciale, deputatul liberal Florin Roman dezvăluia că cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei şi este încasată lunar de un fost comandant de penitenciar în perioada comunistă. Deputatul PNL Florin Roman a explicatCiteste pe larg

Avocatul Gheorghe Piperea anunţă că pandemia de coronavirus s-a sfârşit din punct de vedere legal în România. Avocatul Gheorghe Piperea: Arafat a fost din nou înfrânt „Arafat a fost din nou înfrânt. Grav. De data asta la Curtea de Apel București. ‘Sesizeaza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a LegiiCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu REMEMBER GHEORGHE TOMOZEI (n. 29 aprilie 1936 – d. 31 martie 1997) Zilele trecute s-au împlinit 85 de ani de la nașterea poetului și eseistului român Gheorghe Tomozei. Născut pe 29 aprilie 1936 în București, a fost fiul lui Constantin Tomozei şi al Franței ( născutăCiteste pe larg

PNL Giurgiu Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți sfinți, este un simbol al credinței fără de tăgadă, al curajului, al forței și al dăruirii. 23 aprilie este o zi cu mare însemnătate pentru Giurgiu și giurgiuveni: Marele Mucenic Gheorghe este patronul spritual al orașului, să vă ocrotească și săCiteste pe larg

Toma Petcu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este ocrotitorul orașului nostru drag, este sărbătoarea care ne unește pe toți giurgiuvenii de pretutindeni. Fie ca bunul Dumnezeu să ne ocrotească pe toți, să ne dea sănătate, gânduri bune, înțelepciune, răbdarea și puterea de a trece peste această grea perioadă!Citeste pe larg

Astra Giurgiu #DragosGheorghe La multi ani,Dragoș Gheorghe!🎉 Cu ocazia împliniri vârstei de 22 de ani, îi uram astăzi un călduros la mulți ani jucătorului nostru. Noi îi dorim multa sănătate și mult succes în tricoul echipei noastre!🔴⚫Citeste pe larg