Pe 15 septembrie va împlini 17 ani, iar luni a luat parte la deschiderea noului an școlar. Înotătorul David Popovici a vorbit despre revenirea la școală, dar și despre posibilitatea de a studia în străinătate. David Popovici și revenirea la școală „Mă bucur că suntem fizic la şcoală, sper săCiteste pe larg

Dumitru Beianu Orice început de an școlar înseamnă speranţe şi emoții atât pentru copiii care păşeşc timid, pentru prima dată într-o sală de clasă cât și pentru elevii care revin în mediul școlar. În aceeași măsură, înseamnă speranţe şi emoții pentru părinţi și pentru dascăli. Prima zi de școală trezeșteCiteste pe larg

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat vineri, la Bacău, că populaţia de urşi este mai mică în partea estică a Carpaţilor Orientali, decât în cea vestică, iar o explicaţie a acestui fapt ar putea fi posibile intervenţii ilegale ale cetăţenilor pentru a limita pagubele pricinuite de acesteCiteste pe larg

Şeful Guvernului pare să înlăture orice posibilă urmă de negociere cu USR PLUS, cu toate că în discursurile publice a tot vorbit de revenirea la dialog. Iar acest aspect este evident mai ales printr-o decizie luată în această seară.  26 de secretari de stat ai USR PLUS au fost demişi.Citeste pe larg

Autoritățile cubaneze au început luni să vaccineze copiii ce au împlinit 2 ani, o premieră mondială, înainte de redeschiderea școlilor, relatează Insider. Țara insulară cu o populație de 11 milioane de locuitori administrează două vaccinuri dezvoltate local, Abdala și Soberana, care nu au fost omologate de Organizația Mondială a Sănătății.Citeste pe larg

Lucrările la autostrada A„ Sibiu – Pitești, secțiunea 5 de la capătul dinspre Pitești au început oficial de miercuri. Constructorul italian și-a mobilizat deja utilajele în teren și a demarat lucrările incipiente pentru tronsonul de circa 30 de kilometri până la Curtea de Argeș. „Mobilizarea este una excelentă încă dinCiteste pe larg

Nicio gafă nu îl opreşte pe Iulian Bulai. Acesta le dă sfaturi partenerilor din PNL din coaliția de guvernare în vederea alegerilor interne din partid. Nicio gafă nu îl opreşte pe Iulian Bulai. Useristul a început să spună rugăciuni pe Facebook „Rugăciune de seară auzită prin vecini:“Doamne, te rog, dă-leCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🍅🍆 Pregătirea conservelor pentru iarnă a început deja, iar în multe dintre gospodării aceste activități se desfășoară în aer liber, în cuptoare din lut sau pe foc întreținut cu lemne. ❗Aceste locuri trebuie supravegheate în permanență, pentru a evita producerea unui incendiu! 🔥 I s-a întâmplat astăzi, uneiCiteste pe larg

ANAF vrea ca liberii-profesioniști să plătească impozitul pe venit pentru ajutoarele primite de al stat în perioada pandemiei de Covid19. Fiscul va emite decizii de impunere din oficiu pentru profesioniștii care au beneficiat de indemnizația șomaj tehnic și nu și-au îndeplinit obligațiile declarative legate de Declarația unică, conform unui proiect de ordinCiteste pe larg

ISU Giurgiu ❗A început campania de recrutare a rezerviștilor voluntari! Sunt 775 de locuri disponibile pentru maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați. 🧑‍🚒 Campania se adresează și pompierilor care au trecut în rezervă, iar cei care au făcut acest pas în ultimul an au posibilitatea de a fi repartizați înCiteste pe larg

Platforma de streaming Netflix Inc a anunţat că va oferi clienţilor jocuri video, după ce a încetinit creşterea numărului de abonaţi, în urma sporirii concurenţei şi a ridicării restricţiilor care i-au ţinut pe oameni acasă, relatează Reuters și Agerpres. După boom-ul din 2020, Netflix se confruntă cu o încetinire semnificativăCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Au început înscrierile la Free Spirit Run Giurgiu-Ruse, ediția a V-a 🇷🇴🇧🇬A început numărătoarea inversă până la începerea celei de-a cincea ediții a evenimentului sportiv Free Spirit Run Giurgiu-Ruse, o competiție deja cunoscută printre alergători, programată pentru 26 septembrie, ora 11.00. ➡️Evenimentul este organizat de administrațiile localeCiteste pe larg