Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu În cadrul parteneriatului educațional încheiat cu Penitenciarul Giurgiu, Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” a organizat astăzi, 26 aprilie 2021, pe platforma ZOOM, evenimentul dedicat ZILEI MONDIALE A PROPRIETĂȚII INTELECTUALE. În acest context, Biblioteca Judeţeană a prezentat persoanelor private de libertate o expoziţie tematică de carte șiCiteste pe larg

 Fără ceas, telefon sau lumină naturală, cei 14 voluntari, conduşi de exploratorul franco-elveţian Christian Clot, au fost nevoiţi să se obişnuiască cu condiţiile din peştera Lombrives din departamentul Ariege: o temperatură de 12 grade Celsius şi 95% umiditate, să producă singuri electricitate cu ajutorul unei hidrobiciclete şi să scoată apăCiteste pe larg

Protestul de la metrou s-a încheiat, astfel că salariaţii Metrorex vor elibera liniile de tren. Circulaţia, însă, va fi reluată sâmbătă dimineaţa. Sindicalistul USLM, Marian Artimon, a declarat la ieşirea de la discuţii, că trebuie făcute verificări şi nu are rost, pentru o jumătate de oră, să fie scoase trenurileCiteste pe larg

Războiul pentru moştenirea lui Adrian Păunescu s-a încheiat. Redacția Playtech-Impact a aflat ce se întâmplă acum cu milioanele de euro lăsate de poet, la 11 ani de la decesul său și după zeci de termene în procesul referitor la împărțirea averii între cei trei copii ai lui. Ce se întâmplăCiteste pe larg

PNL Giurgiu Toma Petcu, senator: ,, Am încheiat săptămâna alături de giurgiuveni, în comuna Florești-Stoenești. Împreună cu domnul Dan Motreanu și doamna Maria Gabriela Horga, ne-am întâlnit cu domnul primar Constantin Dumitru. Cu acest prilej, am văzut primele realizări în materializarea proiectelor ambițioase pentru această frumoasă comună: finalizarea lucrărilor deCiteste pe larg