Cei patru fraţi militari din Forţa Jderii Neamţ. Este vorba despre patru fraţi, care participă la operaţiunile militare de pe frontul din Afganistan, ei făcând parte din Batalionul Forţa Jderii Neamţ. Pentru Armata Română, intrarea țării noastre în NATO, în 2004, şi apoi în UE, în 2007, a însemnat asumareaCiteste pe larg

Interpreta de folclor Lia Lungu s-a stabilit în America, după 1990, ca, mai apoi, să aleagă naveta București-New York. De anul trecut, ea n-a mai revenit în România, de teama pandemiei. Lia Lungu a obținut cetăţenia americană la cea mai prestigioasă clasă, ”Extraordinary Ability”, categorie în care sunt admişi oameniiCiteste pe larg

Pe ultima sută de metri a guvernării Orban, la conducerea Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. a fost impus un personaj controversat, care, în scurt timp, a dat peste cap întreaga activitate a instituției prin modul cum a înțeles să facă management central. Ginerele lui NuțuCiteste pe larg

Operațiune contra-cronometru, la Argeș. Mobilizare de forțe incredibilă pentru salvarea unui muncitor prins sub un mal de pământ. Bărbatul era la un pas să fie înghițit de apa ce se scurgea de la o conductă fisurată. Misiune incredibilă pentru salvarea unui muncitor surprins sub un mal de pământ Au fostCiteste pe larg

Țara din care au venit cei mai mulți vizitatori străini în România în 2020 a fost dezvăluită de Institutul Național de Statistică (INS). Se pare că în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus cetățenii unui stat pe care românii îl preferau pentru a-și petrece vacanțele au decis să facă ei vizitele,Citeste pe larg