Deşi nu se ştiu prea multe despre această variantă, există îngrijorări că ar putea fi mai contagioasă şi mai rezistentă la vaccinuri din cauza unui număr extrem de mare de mutaţii, şi anume 50, din care circa 32 doar la nivelul proteinei spike prin care virusul pătrunde în celulele umane.Citeste pe larg

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat trei cetățeni bulgari care au prezentat pentru control  autorităţilor competente, teste negative false pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2, cu intenția de a intra pe teritoriul României. În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei GiurgiuCiteste pe larg

Gunoaiele din curtea unui cetățean care locuiește pe b-ul Mihai Viteazu au fost evacuate, astăzi, pentru a treia oară. În urma demersurilor făcute de Primăria municipiului Giurgiu, a fost emisă o ordonanță președințială, care ulterior a fost pusă în aplicare cu ajutorul unui executor judecătoresc. Aspectul și mirosul provocate deCiteste pe larg

Înregistrarea scoasă la iveală de Evenimentul Zilei arată „preocuparea, nu grija“ manifestată de primarul Vergil Chiţac referitor la pregătirea valului 4 al pandemiei, cu o lună înainte de dezastrul de la ATI Infecţioase. Amintim că Vergil Chiţac a fost primul politician infectat cu Covid-19, îa începutul lui martie 2020, şiCiteste pe larg

„Lupta cu virusul SARS-CoV-2 a fost pierdută. Toate unităţile sanitare împreună cu Unităţile şi Compartimentele Primiri Urgenţe au pus la dispoziţie maximul resurselor umane şi financiare, mai puţin Spitalul Militar, care, în nici unul dintre valurile pandemice nu şi-a făcut simţită prezenţa”, a declarat medicul Florin Roşu. În curtea spitalului,Citeste pe larg

Stela Halichidis, medic primar boli infecțioase și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, a cărui demitere a fost cerută de premierul Florin Cîțu după ce 7 pacienți au murit vineri dimineață în incendiul izbucnit în secția de Terapie Intensivă, conduce spitalul de 12 ani, din anul 2009, de peCiteste pe larg

„Premierul a fost informat despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa şi continuă să ţină legătura cu reprezentanţii MAI, Ministerul Sănătăţii şi cei ai prefecturii Constanţa. În acest moment, este activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenţia şi a se asigura că suntCiteste pe larg

UPDATE ORA 11.45 Lumea este revoltată, oamenii stau pe marginea perimetrului delimitat de pompieri şi de poliţişti privind cum cadavre carbonizate sunt scoase din spital. Se strigă către reprezentanţii spitalului: „Criminalilor, mor oamenii din cauza voastră!“  GALERIE FOTO CU INCENDIUL DE LA CONSTANŢA  UPDATE 11.35 Autorităţile confirmă că sunt 9 pacienţiCiteste pe larg

„Este cel mai sumbru scenariu pe care ni l-am imaginat în valul patru. Asistăm la o creştere alarmantă a numărului de cazuri. Aproape toţi pacienţii care se adresează triajului epidemiologic prezintă forme severe ale bolii şi necesită suport maximal din punctul de vedere al oxigenoterapiei”, a declarat, marţi, medicul FlorinCiteste pe larg

Tulpina Delta a produs 21 de decese din cele 359 de cazuri depistate în ultima săptămână, anunţă autorităţile. „Dintre cele 359 de cazuri confirmate cu varianta Delta, 74 (20,6%) au fost vaccinate: 3 incomplet şi 71 complet vaccinate (19,8% din total”, potrivit oficialilor Institutului Naţional pentru Sănătate Publică.  Comparativ, înCiteste pe larg

Autoritățile americane au înregistrat mai multe infecții noi cu coronavirusul decât cele raportate de India pentru prima dată de când vaccinurile anti-Covid sunt disponibile la scară largă în Statele Unite, relatează Insider. SUA au raportat pe 24 iulie 63.000 de noi contagieri cu SARS-CoV-2 în timp ce India a înregistratCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu Pacienții cu afecțiuni post infecție COVID-19 pot beneficia de fizioterapie, consiliere psihologică și psihoterapie, la recomandarea medicilor din specialitățile clinice cardiologie și pneumologie. 📌 Cum pot accesa aceste servicii? Medicul de familie va elibera un bilet de trimitere pentru o consultaţie la un medic deCiteste pe larg

„Oamenii nevaccinaţi sunt fabrici de posibile variante”, a declarat dr. William Schaffner, profesor în Divizia de Boli Infecţioase de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt, conform CNN.  Acesta a declarat că virusul are mai multe şanse să se multiplice dacă oamenii nu se vaccinează şi, în cazul multiplicării, virusul poate evolua într-oCiteste pe larg

Din 31 mai, au fost raportate 275 de cazuri de miocardită sau pericardită, afecţiuni inflamatorii cardiace, la persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, potrivit unei prezentări a CDC care a fost pregătită joi pentru o reuniune a grupului consultativ al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA).Citeste pe larg