Începem să plătim pentru izolaționismul unora
Impactul pe care îl au temperaturile reci asupra pacienților cu COVID, izolați la domiciliu
Aproape 150.000 de oameni, adulți și copii, confirmați cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, potrivit ultimelor date furnizate de oficiali, iar o parte dintre aceștia sunt nevoiți pe lângă simptomele COVID să îndure și frigul din case în această perioadă în care în multe localități căldura nu ajunge înCiteste pe larg
UPDATE A început evacuarea celor 12 muncitori izolaţi de viitură, încă de vineri, în Vrancea
A noua persoană salvată, bărbat, 32 de ani. A opta persoană salvată, bărbat, 52 de ani. A fost salvată a şaptea persoană, bărbat 70 de ani. A şasea persoană salvată, bărbat, 70 de ani A fost salvată a cincea persoană, femeie 44 de ani A fost evacuată şi a patraCiteste pe larg
Experimentul „Deep Time“ s-a încheiat. Cei 15 voluntari care au petrecut 40 de zile „în afara timpului“, izolaţi într-o peşteră, au ieşit la lumină VIDEO
Fără ceas, telefon sau lumină naturală, cei 14 voluntari, conduşi de exploratorul franco-elveţian Christian Clot, au fost nevoiţi să se obişnuiască cu condiţiile din peştera Lombrives din departamentul Ariege: o temperatură de 12 grade Celsius şi 95% umiditate, să producă singuri electricitate cu ajutorul unei hidrobiciclete şi să scoată apăCiteste pe larg