Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul, scrie Agerpres.Citeste pe larg

Proiectul de lege pentru deconspirarea urmașilor securiștilor din politică, depus în Senat de ministrul USR Claudiu Năsui, prevede publicarea rudelor până la gradul al III-lea care au colaborat cu Securitatea în cazul Președintelui României, parlamentarilor, europarlamentarilor, membrilor Guvernului, Avocatului Poporului și primarilor. Rude de gradul întâi sunt: părinți, copii. RudeCiteste pe larg

Anumite tipuri de venituri, cum ar fi plata cu ora sau drepturile de autor, sunt exceptate de la proiectul de lege privind interdicţia cumulării pensiei cu salariul pentru persoanele din sistemul public care aleg să continue să muncească după vârsta legală de pensionare, a declarat, joi, ministrul Muncii şi ProtecţieiCiteste pe larg

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că termenul de atac la Curtea Constituţională pentru proiectul legii bugetului de stat pe 2021 a fost depăşit, dar dacă vor găsi „suficiente elemente de ilegalitate”, social-democraţii vor ataca legea bugetului la Curtea de Apel. Marcel Ciolacu „Termenul de atac la Curtea ConstituţionalăCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Claudiu Nasui a declarat, după dezbaterea privind Legea Bugetului din Parlament, că obiectivele majore ale Ministerului Economiei pentru anul 2021 sunt susținerea mediului de afaceri, afectat de pandemie și debirocratizarea proceselor de alocare a banilor pentru a beneficia de ajutor cât mai mulți români. „Schemele sunt gândite astfelCiteste pe larg

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Citește și Read More ReflectorulCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Legea Vaccinării Obligatorii nu înseamnă că oamenii sunt obligați să se vaccineze, nici cu vaccinul împotriva COVID-19, nici cu vaccinurile din schema obligatorie de vaccinare. Adrian Wiener, medic și deputat USR PLUS ne spune în video-ul de mai jos câteva cuvinte despre ce înseamnă de fapt această lege.Citeste pe larg

După ce Parchetul General, CSM și șefa ÎCCJ au spus că sporurile din justiție nu depășesc 30%, ca urmare a afirmațiilor ministrului Muncii legat de sporuri de 85% în justiție și sănătate, Raluca Turcan a declarat, joi după-amiază, la Tulcea, că nu doreşte să „anatemizeze” sistemul de justiţie, dar aCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Astăzi, CCR a declarat constituțională legea PSD care îi scapă pe evazioniști de închisoare, încurajând astfel comiterea de noi infracțiuni. O lege constituțională nu înseamnă că este și oportună! Proiectul a fost adoptat chiar în ultima ședință de plen din legislatura trecută, iar parlamentarii USR au votat împotrivăCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Legea USR care elimină ștampila din instituțiile publice începe să fie pusă în aplicare! A fost, mai întâi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde Cristian Ghinea a emis un ordin de ministru astfel încât să le fie interzis funcționarilor din zona fondurilor europene să mai solicite ștampilă peCiteste pe larg