Senatul va dezbate, miercuri, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune laCiteste pe larg

Am citit propunerile de modificări ale Legii Offshore.Un singur cuvânt poate descrie această “inițiativă”: TRĂDARE! Pentru acest motiv, cum tot ni se spune ca suntem in “război”, spun asumat că autorii acestui text ar merita un singur lucru: un glonț! Doar ca cei care vom fi împușcați vom fi totCiteste pe larg

Proiectul Legii offshore, care a intrat marţi pe agenda Biroului permanent, va fi dezbătut de Senat în procedură de urgenţă, a declarat liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, la finalul şedinţei, anunță agerpres. El a precizat că Biroul permanent al Senatului a transmis întrebări către Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi SocialCiteste pe larg

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările asupra Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), notează Agerpres. USR a depus, săptămâna trecută, o sesizare la CCR în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea SIIJ, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei „nu implică desfiinţarea SIIJ, ciCiteste pe larg

Propaganda Sistemului și a Globalistilor înjură cu foc susținătorii Legii Suveranității și pe inițiatorii acesteia – in special pe mine!Ăsta e semn bun!Le este frică! Foarte bine!Să le fie! #LegeaSuveranității!#PânăLaCapăt! https://ziaristii.com/agentii-haosului-7-grupul-parlamentar-ro-exit-aripa-psd-sustinatorii-proiectului-legislativ-initiat-de-vedeta-sputnik-avocatul-dan-chitic/ AGENȚII HAOSULUI (7). Grupul parlamentar Ro-Exit, aripa PSD. Susținătorii proiectului legislativ inițiat de sputnik-ul Dan Chitic… – ZiariștiiDe 1Citeste pe larg

Coaliția PSD-PNL, cea care a instituit acum 2 ani dictatura medicală prin adoptarea Legii 55/2020, cea care va lua măsuri de relaxare treptate, acum desființează SIIJ-ul. Da, noi nu uităm că aceeași coaliție care a votat și Legea 55/2020, și ordonanța Prună, și este aceeași Coaliție care tot prelungește oCiteste pe larg

Doi jandarmi din Cluj au fost bătuți de hoții de lemne. Și oamenii legii au fost acuzați de lovire. Cei doi jandarmi au prins mai mulți bărbați în timp ce furau lemne, în județul Cluj, însă aceștia au negat totul. Astfel, intervenția jandarmilor s-a transformat într-un scandal violent. Jandarmii auCiteste pe larg

USR nu vrea să îngroape sub tăcere scandalul privind doctoratul plagiat al premierului. Parlamentarii USR Simona Spătaru, Ștefan Pălărie și Cristian Seidler vor depunerea unui pachet de legi antiplagiat.Parlamentarii vin cu trei inițiative care aduc modificări la Legea Salarizarii Unice, la Legea privind Depozitul legal de documente și la LegeaCiteste pe larg

Pe lângă foştii agricultori şi persoane care obţin pensii de urmaş sau pensii pentru limită de vârstă, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) plăteşte pensii şi pentru cele şase categorii privilegiate, respectiv foşti magistraţi, foşti angajaţi ai Corpului Diplomatic, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi, ai Aviaţiei Civile, foşti grefieriCiteste pe larg

Pe aceasta o voi plăti, căci are în spate o lege votată de parlament, chiar dacă aceasta este nedreaptă. Așa cum am mai spus, îmi asum încălcarea legii. Atunci însă când am avut o minimă șansă de succes în contestarea altor amenzi, le-am contestat. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Deși chiar zilele acestea se arăta 100% sigur că Certificatul „verde” va fi votat până de Revelion, generalul în civil Nicolae Ciucă și-a anunțat azi înfrângerea. Șeful Executivului a precizat că există o ordonanță de urgență în Parlament și un proiect de lege în Parlament. Sursa: Read MoreCiteste pe larg