O lumânare aprinsă a făcut prăpăd la Sfântu Gheorghe (Băneasa)
Un incendiu violent a izbucnit, aseară, într-o casă din localitatea Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa. Flăcările au cuprins, atât acoperișul, cât și bunurile din interiorul locuinței. Nu au fost persoane rănite. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanțăCiteste pe larg
Incendiu violent la Frătești; cauza: o lumânare aprinsă lasată la întâmplare
O casă a luat foc astăzi pe strada Dan Barbilian, din Giurgiu, de la o lumânare nesupravegheată! (Galerie FOTO)
Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie de pe strada Dan Barbilian din municipiul Giurgiu. Proprietara nu era la domiciliu, fumul fiind observat de vecini, care au cerut imediat ajutorul pompierilor. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru […]
Articolul O casă a luat foc astăzi pe strada Dan Barbilian, din Giurgiu, de la o lumânare nesupravegheată! (Galerie FOTO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Incendiu provocat de o lumânare aprinsă, pe o stradă din oraș
Concert de Caritate al cantautorului Tică Lumânare, dedicat tinerei suferinde, Elena Puenaru!
În urma apelurilor umanitare ale cotidianului nostru și a semnalelor disperate ale părinților tinerei Maria Puenaru, pentru obținerea unui ajutor material ce ar putea-o salva de boala de care suferă, cantautorul Tică Lumânare, ca de fiecare dată dispus să sară în sprijinul semenilor, va susține un concert de caritate pe data de 29 septembrie, […]
Articolul Concert de Caritate al cantautorului Tică Lumânare, dedicat tinerei suferinde, Elena Puenaru! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
O LUMÂNARE NESUPRAVEGHEATĂ POATE DEVENI UN ”UCIGAȘ TĂCUT”
O LUMÂNARE APRINSĂ A INCENDIAT O CASĂ ÎN ORAŞ
Azi-noapte: Incendiu pe casa scării unui bloc produs de o lumânare de priveghi
O LUMÂNARE APRINSĂ ÎN MEMORIA UNEI PERSOANE DECEDATE A PROVOCAT UN INCENDIU PE ȘOSEAUA BUCUREȘTI
O lumânare lăsată să ardă în ziua de Înălțare, fără…
ISU Giurgiu O lumânare lăsată să ardă în ziua de Înălțare, fără să fie supravegheată, ar fi putut provoca o adevărată tragedie într-o gospodărie din municipiul Giurgiu. Cel mai probabil aceasta a fost așezată în apropierea unor materiale combustibile, fără a fi protejată corespunzător, iar lemnul din anexa în careCiteste pe larg
🔥 O lumânare lăsată nesupravegheată a lăsat fără…
ISU Giurgiu 🔥 O lumânare lăsată nesupravegheată a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie din localitatea Podu Doamnei. 🚒 Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihailesti au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanta SMURD. AceștiaCiteste pe larg
🔥 O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un…
ISU Giurgiu 🔥 O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un incendiu, ieri seară, într-o casă din localitatea Hotarele. 🚒 Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca și Gărzii de Intervenție Colibași au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat faptul căCiteste pe larg
O lumânare uitată aprinsă a provocat un incendiu, într-o casă din localitatea Hotarele
În cursul serii de 20 noiembrie, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca și Gărzii de Intervenție Colibași au intervenit pentru stingerea unu incendiu provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată. Aceștia au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat faptul căCiteste pe larg